Romania, una dintre cele mai slabe cresteri economice din UE

Vineri, 13 August 2010, ora 13:09
1349 citiri
Romania, una dintre cele mai slabe cresteri economice din UE

Cresterea economica inregistrata de Romania in trimestrul al doilea, de 0,3% fata de primul trimestru, este una dintre cele mai slabe din UE si paleste in comparatie cu cifra inregistrata pentru intregul bloc comunitar, de plus 1%, precizeaza Mediafax.

Potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat, economia UE, dar si cea a zonei euro, au crescut cu 1% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale acestui an, in principal datorita performantelor cu mult peste asteptari ale Germaniei, unde PIB-ul a crescut cu 2,2%.

Comunicatul Eurostat nu cuprinde date despre Romania, marcandu-le ca indisponibile, insa Institutul National de Statistica a anuntat vineri ca economia a crescut cu 0,3% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni in serie ajustata sezonier si a scazut cu 0,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Dintre statele membre ale UE pentru care cifrele privind PIB pe trimestrul doi sunt disponibile, numai cinci au inregistrat performante mai slabe decat ale Romaniei, printre care se numara si Grecia, cu o contractie economica trimestriala de 1,5%, singura scadere din Uniune.

Germania, cea mai mare economie europeana si principalul exportator al continentului, a avut si cea mai mare crestere economica, alimentata de investitii si exporturi.

Si economia Lituaniei a inregistrat o crestere importanta de 2,9%, iar in Estonia PIB-ul a urcat cu 2%, insa in serie bruta.

Raportat la trimestrul al doilea al anului trecut, Romania se alatura statelor cu scadere economica, grup din care mai fac parte Bulgaria (-1,5%), Grecia (-3,5%), Spania (-0,2%) si Letonia (-3,9%).

In UE a fost inregistrata o crestere economica anuala de 1,7%, similara cu cifra din zona euro, motorul fiind si in acest caz Germania, cu un avans de 3,7%.

#cresteri, #economice, #romania, #ue , #UE