Romanii, generosi cu popoarele sarace

Miercuri, 23 Noiembrie 2011, ora 15:54
3383 citiri
Romanii, generosi cu popoarele sarace
Saracie in Africa/Sursa: partnership-africa.org

Opt romani din zece sunt in favoarea acordarii de ajutor pentru dezvoltare pentru a sprijini oamenii din intreaga lume sa iasa din saracie, releva un sondaj facut public miercuri, la Bruxelles, de Comisia Europeana.

Astfel, conform rezultatelor unui nou sondaj eurobarometru, 28% dintre romani considera "foarte important" ajutorul UE pentru persoanele sarace din tarile in curs de dezvoltare, 49% considera "destul de important" un astfel de ajutor, 14% - "total neimportant", iar 9% au raspuns "nu stiu".

La nivelul UE, 36% dintre cetateni considera "foarte important" un astfel de ajutor, iar 49% - "destul de important". Totusi, autorii studiului noteaza ca sprijinul de ajutor pentru dezvoltare s-a diminuat in ultimul an.

Majoritatea respondentilor (70%) considera ca Africa Subsahariana este zona care are cea mai mare nevoie de ajutor in lupta impotriva saraciei. Pe urmatoarele pozitii la acest capitol sunt Orientul Mijlociu si Africa de Nord (33%) si subcontinentul indian (25%).

Majoritatea cetatenilor UE (84 la suta) sprijina, de asemenea, ideea directionarii in mare masura a ajutorului catre buna guvernanta si drepturile omului in tarile in curs de dezvoltare. Conform aceluiasi sondaj, europenii sunt gata sa participe activ la ajutorarea saracilor - jumatate din cetatenii UE sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru cumparaturile lor cotidiene (de exemplu, pentru produsele provenite din comertul echitabil) daca stiu ca acest lucru ar fi in beneficiul tarilor in curs de dezvoltare.

Sondajul mai releva ca 62% dintre cetatenii europeni sunt in favoarea cresterii ajutorului pentru dezvoltare la cel putin 0,7% din venitul national brut al Uniunii Europene pana in 2015.

Sondajul Eurobarometru special 375 - "Schimbarea lucrurilor in lume: europenii si viitorul ajutorului pentru dezvoltare" - a fost efectuat in cele 27 de state membre ale UE in septembrie 2011. Au fost intervievati 26.856 de europeni cu varste de peste 15 ani. Sondajul si-a propus sa evalueze opiniile cetatenilor privind ajutorul pentru dezvoltare si cooperare pentru dezvoltare in viitor, inainte de reuniunea la nivel inalt privind eficacitatea ajutorului care va avea loc la Busan, Coreea de Sud, intre 29 noiembrie si 2 decembrie.

Uniunea Europeana in ansamblul sau (statele membre plus EuropeAid, fondurile gestionate de Comisie) este cel mai important furnizor de ajutor oficial pentru dezvoltare la nivel mondial si ajuta oameni in peste 150 de tari. In 2010, UE a furnizat 53,8 miliarde euro (peste 50 la suta din ajutorul acordat la nivel mondial).

#saracie ajutor Europa, #saracie Africa ajutor Romania , #UE