Statele UE au adoptat noi masuri impotriva crizei datoriilor

Vineri, 25 Martie 2011, ora 11:48
1891 citiri
Statele UE au adoptat noi masuri impotriva crizei datoriilor

Sefii de state si de guverne din Uniunea Europeana (UE) au adoptat in noaptea de joi spre vineri, la Bruxelles, un pachet amplu de masuri impotriva crizei datoriilor, care include consolidarea unui fond de sustinere a tarilor din zona euro, transmite AFP, citat de Mediafax.

Acordul, care vine intr-un moment in care Portugalia pare sa se indrepte spre un pachet de ajutor financiar extern, a fost posibil datorita unui compromis facut pentru a raspunde conditiilor Germaniei. Berlinul a cerut reesalonarea cotizatiilor Germaniei la viitorul mecanism de sprijinire a uniunii monetare.

"Am adoptat un pachet complet de masuri economice. Diferitele elemente ale proiectului au fost fixate, dupa mai multe luni de negocieri", a declarat presedintele UE, Herman Van Rompuy.

Capacitatea efectiva de imprumut a fondului de sprijin pentru statele din zona euro aflate in dificultate, infiintat anul trecut, a fost majorata de la 250 de miliarde de euro la 440 de miliarde de euro.

Rezolvarea problemei asigurarii finantarii suplimentare a fost amanata pentru luna iunie. 

Fondului temporar ii va urma in 2013 unul permanent, Mecanismul European de Stabilitate, care va avea o capacitate de imprumut de 500 de miliarde de euro. Din aceasta suma, 80 de miliarde de euro reprezinta capital varsat de statele din zona euro.

Germania va avea cea mai mare contributie la acest fond, de 22 de miliarde de euro. 

"In mai putin de un an, UE a reusit sa creeze un fond monetar european", subliniaza un diplomat de rang inalt.

Liderii europeni au stabilit joi ca, prin fondurile de sprijin, vor putea fi cumparate direct datorii ale statelor aflate in dificultate, in schimbul unui program strict de reducere a cheltuielilor.

Printre alte elemente ale dispozitivului anticriza se numara o disciplina bugetara comuna mai stricta, teste severe de rezistenta pentru sectorul bancar si un "pact pentru euro", care promoveaza reforme economice, limitarea datoriei, moderarea salariilor si convergenta politicilor fiscale.

Adoptarea pactului a fost o conditie impusa de Germania pentru a sustine financiar in continuare statele cu probleme.

Pactul, destinat in principal zonei euro, este deschis si altor state din UE. Dintre tarile comunitare care nu au adoptat euro, proiectul este sustinut de Danemarca, Romania, Letonia, Lituania si Bulgaria, noteaza AFP.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#statele, #ue, #masuri anticriza, #datorii , #UE