The Economist: Cine va castiga pariul european? Urmeaza cea mai fierbinte vara

Castigatorii alegerilor pentru Parlamentul European sunt gata sa-si ocupe locurile la Bruxelles si Strasbourg. Urmatorul pas al guvernelor celor 28 de state membre ale UE este sa-si imparta principalele pozitii, mai ales presedintia Comisiei Europene, "bratul" executiv al uniunii.

De obicei, aceasta este o miscare dificila: alegerea presedintelui Comisiei face parte dintr-o "tranzactie" mai mare, fiind incluse aici si principalele portofolii economice ale Comisiei, presedintiile Eurogrupului si ale Consiliului European, dar si postul de Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, conform The Economist .

Numirile potrivite, care sa asigure o reprezentare echitabila a diferitelor zone din Europa, a tarilor de diferite marimi si a grupurilor politice principale in acest proces seamana putin cu rezolvarea unui cub Rubik. Odata ce s-a ajuns la un consens, etapa finala este relativ simpla (sau cel putin asa a fost in trecut): alegerea Presedintelui Comisiei va fi votata de parlamentari. De data aceasta, votul in fata Parlamentului arata mai degraba ca o piedica, decat ca o formalitate. Cum a devenit aceasta adunare un ghimpe in coasta guvernelor europene?

Cum sunt impartite locurile din Parlamentul European

Un raspuns evident este faptul ca o multime de canditati anti-UE si anti-stabilitate europeana au avut rezultate bune la alegerile de saptamana trecuta. Conform Open Europa, un "think-tank" londonez, acestia detin 229 de locuri in parlament, din 751 - un record. Totusi, ei nu detin majoritatea si sunt un amestec divers, de la neo-nazisti la extremisti de stanga, si de la euroscepticii moderati, la adversarii clari ai UE.

Impreuna, cele patru mari grupuri (crestin-democratii, social democratii, liberalii si verzii) au 588 de locuri; acestea sunt mai mult decat indeajuns pentru a aproba sau bloca numirea unui candidat in functia de presedinte al comisiei. In schimb, o alta tendinta pe termen lung aduce o explicatie: dezinteresul populatiei fata de UE a crescut, ca si fata de autoritati. Cu cat mai puternica devine, afirma optimistii, cu atat mai usor poate recastiga UE increderea alegatorilor.

Cel mai recent pas in acest sens este Tratatul de la Lisabona, care a intrat in vigoare in decembrie 2009. Acesta cere guvernelor sa ia in considerare vointa Parlamentului atunci cand selecteaza un presedinte al Comisiei. Odata cu reducerea posibilitatii de a creste influenta aici, cele mai multe dintre principalele grupuri parlamentare au desemnat propriii candidati la aceasta functie - "Spitzenkandidat". Prin votul acordat unui membru al unui anumit grup, electorii vor putea acorda propriului candidat un mandat pe care guvernele nu-l pot refuza.

La Bruxelles se pregatesc lupte puternice

Deci, la Bruxelles se pregatesc lupte puternice. De-o parte sunt parlamentarii, impreuna cu insisi Spitzenkandidaten. Ignorand vointa poporului, spun acestia, ar fi o parodie a democratiei europene. Nici Jean-Claude Juncker, al carui Partid Popular European de centru-dreapta a fost preferatul alegatorilor acestui scrutin, nici Martin Schulz, omologul sau de centru-stanga, nu au parte de o majoritate parlamentara. Dar ambii isi sustin puternic pretentiile la presedintie si se gandesc la eventualele coalitii in noul Parlament. Pe de alta parte sunt guvernele, in special cel britanic. David Cameron a gasit atat ideea "Spitzenkandidaten", cat si a celor doi favoriti, neacceptabile din punct de vedere federalist.

Angela Markel, cancelarul Germaniei, l-a sprijinit pe Juncker, dar a lasat deschisa si usa pentru o alternativa non-Spitzenkandidaten acceptabila pentru Cameron. Merkel, Cameron si alti 26 de sefi de stat se vor intalni pe 27 mai pentru a discuta pasii urmatori.

Cum va raspunde acesta lupta la intrebarile grele despre starea politicii europene contemporane? Cata influenta mai are Marea Britanie - apropiata de usa de iesire, mai ales acum dupa rezultatele alegerilor de la Bruxelles? Are acum Parlamentul puterea de a se impune in fata guvernelor? Efectiv, poate fi incheiata o mare coalitie centrista, capabila sa depaseasca extremele dreapta si stanga? Pot fi reconciliate divergentele si prioritatile din zona euro?

Noua Comisie si noul presedinte isi vor prelua indatoririle la toamna. Asadar, este asteptata o vara fierbinte si incordata.