Ucraina si Republica Moldova, acceptate in Comunitatea Energiei

Sambata, 19 Decembrie 2009, ora 09:33
1469 citiri
Ucraina si Republica Moldova, acceptate in Comunitatea Energiei

Uniunea Europeana a aprobat, vineri, intrarea Ucrainei si Republicii Moldova in Comunitatea Energiei, menita sa creeze o piata largita cu state din afara UE, dar decizia va deveni efectiva dupa ce aceste tari vor modifica legislatia in domeniul gazelor, pentru a o corela cu regulile comunitare.

Comunitatea Energiei a fost infiintata in 2006.

"Consiliul ministerial al Comunitatii Energiei a aprobat astazi (vineri n.r.) intrarea Ucrainei si Republicii Moldova in organizatie"", dupa ce vor completa lacunele legislative, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

In afara de statele UE, din Comunitatea Energiei mai fac parte Albania, Bosnia, Croatia, Macedonia, Muntenegru si Serbia, precum si Misiunea Administratiei interimare a Natiunilor Unite in Kosovo.

"Accesul Ucrainei si Republicii Moldova in tratatul Comunitatii Energiei va avea un efect de catalizare a reformelor in sectorul de profil din aceste tari, care va conduce la o piata energetica larga, guvernata de reglementari comune", a declarat comisarul pentru Energie Andris Piebalgs.

Acest fapt va ajuta in special Ucraina, tara importanta pentru tranzitul gazelor, sa isi modernizeze infrastructura, in timp ce UE va progresa in privinta obiectivului de imbunatatire a securitatii energetice, a mai spus Piebalgs.

Comisarul a cerut Parlamentelor din Ucraina si Moldova sa adopte rapid o noua legislatie in domeniul gazelor. 

#energie, #gaze, #moldova, #republica, #ucraina , #UE