UE vrea sa faca ordine in sistemul bancar. Bancile cu probleme ar putea fi inchise

Luni, 22 Octombrie 2012, ora 17:12
1067 citiri
UE vrea sa faca ordine in sistemul bancar. Bancile cu probleme ar putea fi inchise

Comisia Europeana va propune fie infiintarea unei agentii comune de sprijinire, fie va inchide bancile care se confrunta cu probleme, a anuntat luni Michel Barnier, comisarul european pentru piata interna si servicii.

Liderii europeni vor finaliza pana la sfarsitul anului acordul privind supervizarea bancara comuna in zona euro, a carei implementare va urma in 2013 si 2014, a explicat Barnier, citat de Agerpres.

Apoi vor continua planurile privind infiintarea unui organism care se va ocupa de bancile care se confrunta cu probleme, pentru ca institutiile de creditare, si nu contribuabilii, sa rezolve problemele care apar in sectorul financiar.

"Al doilea stadiu este o propunere pentru o agentie europeana cu atributii de dizolvare, in 2013", a anuntat Barnier, adaugand ca aceasta institutie va colabora semnificativ cu autoritatile nationale.

Comisia Europeana intentioneaza sa incredinteze BCE supervizarea bancara a zonei euro, insa statele membre au divergente asupra capacitatii de interventie a noului mecanism, Germania dorind in principal ca institutiile financiare mici sa ramana sub monitorizare nationala.

Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a cerut recent crearea unui fond comun de salvare a bancilor care se confrunta cu probleme, pentru a evita turbulentele de pe pietele financiare si pentru ca cetatenii sa nu fie nevoiti sa plateasca costul salvarii institutiilor financiare. Prin adoptarea acestui fond, Europa "isi va permite sa lase institutiile importante sa dea faliment".

Noua autoritate de supervizare bancara din cadrul BCE reprezinta cel mai radical pas propus de UE pentru a sparge cercul vicios al guvernelor puternic indatorate si sectoarelor financiare care se confrunta cu probleme.

#Barnier supraveghere zona euro, #agentie banci europene Barnier, #CE Banier supraveghere banci , #UE