Vinovatii crizei: Guvernele, "asistentii sociali" ai gigantilor bancari

Miercuri, 14 Decembrie 2011, ora 23:15
3290 citiri
Vinovatii crizei: Guvernele, "asistentii sociali" ai gigantilor bancari

De vina pentru actuala criza economica sunt guvernele europene, care au salvat in ultimii ani bancile de la faliment, marindu-si substantial datoria publica, spun analistii. Pe de alta parte, presedintele Traian Basescu declara in cursul zilei de miercuri ca piata a "pus la zid" guvernele, iar singura solutie ramane un armistitiu negociabil.

"Guvernele au salvat pietele in ultimii ani prin preluarea la datoria publica a datoriei private a bancilor. Spania sau Irlanda au avut 20 de ani de reducere constanta a datoriei publice pana cand au fost obligate sa inghita aceasta pilula amara a salvarii sistemului bancar privat, a salvarii pietei si astftel si-au dublat datoria publica", spune Liviu Voinea.

In opinia acestuia, pietele acum penalizeaza guvernele pentru o datorie publica care a crescut exclusiv datorita trecerii datoriei private la datoria publica. Analistul este de parere ca guvernele sunt principalii vinovati fiindca au salvat bancile.

"Guvernele taie din bunastarea cetatenilor pentru a salva bancile. Daca a disparut statul social pentru cetateni, a aparut statul social pentru banci. Nu mai suntem in anii in care oamenii jefuiau bancile. Suntem in perioada in care bancile jefuiesc oamenii prin intermediul guvernelor", a declarat analistul Liviu Voinea pentru Business 24.

"Uitati-va la Irlanda care a recapitalizat sistemul bancar cu 16 miliarde de euro, apoi a facut <> prin taierea asistentei sociale cu 16 miliarde de euro. Adica, in esenta, a salvat bancile cu pretul bunastarii populatiei", mai spune acesta.

In plus, analistul nu crede in criza datoriilor suverane, subliniind faptul ca, in prezent, exista o criza a datoriilor bancilor care au fost salvate de stat.

"Acum nu se mai poate face decat un singur lucru. BCE ar trebui sa primeasca un mandat prin care sa emita obligatiuni comune, cate sunt nevoie, pentru fiecare stat din zona euro", mai spune analistul.

In opinia europarlamentarului Iuliu Winkler exista o competitie permanenta intre guvernele care reglementeaza si pietele care incearca sa evite reglementarea.

"Pietele nu pot invinge politicienii, dar nici invers. Este o competitie, o lupta, poate chiar un razboi intre nevoia de reglementare, modul in care aceasta se poate implementa si dorinta pietelor de a realiza profit. Nimic altceva nu mana pietele mai mult decat profitul", a declarat pentru Business 24 Iuliu Winkler.

Daca presedintele Romaniei, Traian Basescu crede intr-un armistitiu negociabil, intre piete si guverne, europarlamentarul Iuliu Winkler regreta faptul ca liderii europeni au ratat sansa de a dezbate in cadrul summit-ului posibilitatea crearii unei noi Europe, formata din statele care vor sa mearga mai departe pe calea integrarii politice profunde.

Europa comunitara trebuie sa fie condusa de institutii comunitare

"Unul dintre colegii mei parlamentari europeni l-au criticat pe Sarkozy spunand ca acesta viseaza in continuare o Europa condusa de marile puteri, dar Europa pe care ne-o dorim trebuie sa fie condusa de institutiile comunitare. Ne dorim o Europa comunitara, nu o Europa condusa de Germania sau de Franta sau de un duet de mari puteri.

Cand se va naste aceasta Europa comunitara, ea va semana mult mai mult cu spiritul germanic decat cu un spirit balcanic, mediteranean sau latin pentru ca doar rigoarea poate face un mecanism politic sa functioneze", mai spune Iuliu Winkler.

In opinia acestuia, o noua Europa trebuie sa fie construita pe disciplina, rigoare, eficienta si raspunderea gestului facut, caracteristici care se regasesc intr-o societate de tip german.

Potrivit europarlamentarului, birocratia este un rau necesar al institutiilor complicate.

"Daca ea nu functioneaza cu o rigoare germana si merge pe o lejeritate mediterana sau sudica, functionarea noii Europe se pune sub semnul intrebarii". O Europa comunitara include democratie si un mecanism in care atat <> cat si <> sa aiba un cuvant egal. Un asemenea for comunitar este Parlamentul European", mai precizeaza Winkler.

De asemenea, Liviu Voinea nu crede intr-o Europa germanizata, insa nu neaga faptul ca o disciplina fiscala germana se impune in modelul european.

"Nu e nimic rau in a avea disciplina fiscala germana, numai ca tarile care doresc sa fie la fel de disciplinate fiscal si la fel de competitive ca Germania, trebuie sa se uite si la ce impozite are statul german, de vreo 3 ori mai mari decat in Romania. E vorba de un compromis: competitivitate vs impozitare ", sublinieaza Liviu Voinea.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#datorie publica guverne europa, #declaratii traian basescu piete, #europa disciplina germana, #germania europa unita , #UE