Visul lui Berceanu: 282 km de autostrada din bani UE in 2015

Miercuri, 06 Ianuarie 2010, ora 11:06
1678 citiri
Visul lui Berceanu: 282 km de autostrada din bani UE in 2015

Chiar daca anul acesta nu vor fi inaugurati decat 101,64 km de autostrada, pentru 2015 autoritatile se pregatesc de taiat panglica pentru 281,72 km, finantati din fonduri europene.

Cu toate ca in 2010 foarfeca de taiat panglici a ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, va sta mai mult prin sertar, nefiind programati pentru inaugurare decat 101,64 km de autostrada, si acestia pe portiuni, se pregateste inceperea unor proiecte de aproape sase miliarde de euro.

Prin aceste proiecte cofinantate din fonduri europene nerambursabile se pregateste constructia, pana in 2015, a 281,72 km de autostrada si modernizarea a 160 km de cale ferata, toate situate pe Coridorul paneuropean de transport IV.

"Am reusit sa deblocam mecanismul absorbtiei fondurilor europene, iar in acest an vom incepe procedurile de licitatie pentru patru tronsoane de autostrada si trei sectoare de cale ferata. Unele dosare au fost deja aprobate de Comisia Europeana, iar pentru altele acest lucru se va intampla in februarie-martie", a declarat pentru Gandul secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Constantin Dascalu. Cele patru tronsoane de autostrada pentru care vor fi organizate licitatii in acest an sunt Nadlac - Arad (38,5 km), Orastie - Sibiu (70,42 km), Lugoj - Deva (91 km) si Deva - Orastie (32,8 km).

In acest sistem de finantare cu fonduri nerambursabile va intra si tronsonul Arad - Timisoara, inclusiv centura ocolitoare a Aradului (in total 49 km) unde se lucreaza deja cu bani imprumutati de la Banca Europeana de Investitii (BEI). Se mai adauga cinci loturi de lucrari la drumuri nationale - pe DN1H (intre Zalau si Alesd), DN24 (Galati - Vaslui - Crasna) si DN24B (Crasna - Albita).

Pe calea ferata, sunt prevazute pentru modernizare, astfel incat trenurile sa poata circula, tot din 2015, cu viteze de pana la 160 km/ora, trei tronsoane, situate pe Coridorul IV, in lungime totala de 160 km. Este vorba de Curtici - Radna (52 km), Gurasada - Simeria (39 km) si Coslariu - Simeria (69 km). 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#autostrada, # UE, # finantare, # fonduri, # licitatie , #UE