Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ungaria vrea sa ajunga rapid la o intelegere cu UE

Ungaria vrea sa ajunga rapid la o intelegere cu UE


Primul ministru ungar, Viktor Orban, spera sa ajunga la o intelegere cu Uniunea Europeana (UE) cat mai curand, pentru a putea restabili discutiile privind ajutorul international.

Viktor Orban a redus impozitele pentru familii dar le-a ridicat pentru banci si firme straine, introducand o legislatie ce inaspresre controlul asupra bancii centrale, iar in reactie UE a condamant o serie de legi si actiuni ale acestuia, scrie Reuters.

Eforturile sale de centralizare a puterii au atras critici de la Bruxelles si Washington, care se tem de sufocarea libertatilor democratice in Ungaria, tara fost comunista.

In acelasi timp, premierul ungar a pierdut o parte semnificativa a sprijinului sau in randul ungurilor, deoarece economia se indreapta spre recesiune iar costurile de imprumut au crescut cu peste 9% pe masura ce investitorii s-au speriat si au pierdut increderea in piata locala.

Pe de alta parte, analistii sunt de parere ca un acord de ajutor international este absolut necesar pentru a pastra pietele financiare deschise.

In acest sens, Orban s-a intalnit marti cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso pentru a ii prezenta un calendar clar privind modificarile juridice pe care autoritatile de la Bruxelles le considera suficient de acceptabile pentru a da unda verde negocierilor intre Ungaria si UE si Fondul Monetar International.

"Bugetul Ungariei nu este sustenabil, de aceea chiar daca Ungaria are lichiditati pe termen scurt, ea are nevoie de ajutor extern si de o schimbare in directia politicii" a declarat un analist economic, referindu-se la ajutoru UE si FMI.

Ministrii de Finante europeni vor discuta marti si despre bugetul Ungariei, dupa ce blocul european a avertizat ca ar putea suspenda fondurile pentru dezvoltare daca Budapesta nu-si aduce deficitul sub 3% din PIB.

Anterior, Orban promisese sa duca Ungaria pe un traseu independent care sa o scuteasca de presiuni externe precum FMI sau UE, insa dupa ce agentiile de rating au redus ratingul tarii la "junk, afectand piata interna, Orban a promis sa inverseze politicile adoptate.

De cealalta parte, Comisia Europeana considera ca noile legi referitoare la Banca Centrala, varsta de pensionare a judecatorilor si cea referitoare la protectia datelor incalca normele UE si a dat Ungariei o luna pentru a le modifica, in caz contrar urmand sa o actiona in justitie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 824 ori