Viktor Orban, pregatit sa scada cu forta preturile la electricitate, gaz si caldura

Vineri, 22 Martie 2013, ora 17:37
1508 citiri
Viktor Orban, pregatit sa scada cu forta preturile la electricitate, gaz si caldura

Premierul conservator Viktor Orban a declarat vineri pentru postul national de radio MR1 ca intentioneaza sa continue politica de scadere a preturilor la electricitate, gaz si caldura "cu forta", daca va fi necesar, referindu-se la protestele unor furnizori.

"Daca o cooperare nu este posibila intre Guvern si furnizori, Cabinetul va continua cu forta scaderea preturilor pentru serviciile publice, cu scopul de a le cobori sub nivelul mediu european", a declarat Orban.

Furnizorii din Ungaria sunt filiale ale grupurilor internationale RWE si EnBW (Germania) sau ENI (Italia).

Guvernul a decis sa reduca preturile la electricitate, gaz si caldura cu 10% pentru locuinte, incepand de la 1 ianuarie 2013, lovind astfel in furnizori.

Potrivit lui Orban, furnizorii s-au "aliat impotriva familiilor ungare, de la care obtin profituri". El ii acuza ca au obtinut "profituri de sute de miliarde (de forinti), pe care le-au repatriat".

Companiile vizate, afectate deja de impozitele si taxele impuse de Guvern, au decis sa reactioneze. Mai multi furnizori de gaz isi cer drepturile in justitie. Furnizorul Tigaz, filiala ENI (50,36%) si RWE (44,17%), a avut deja castig de cauza.

Tribunalul din Budapesta a apreciat ca Guvernul nu a tinut cont de cresterea unor cheltuieli ale prestatorilor de servicii legate de multiple impozite suplimentare pe care acestia sunt nevoiti sa le achite.

Guvernul a initiat, in paralel, o campanie ce urmareste sa stranga semnaturi de la populatie in favoarea scaderii preturilor la energie.

"Semnaturile vor avea forta unei consultari populare, deoarece marii furnizori internationali au prieteni puternici, carora Guvernul maghiar nu poate sa le faca fata singur", a subliniat Orban.

In plus, Ministerul Dezvoltarii a depus un proiect de lege privind crearea unei autoritati de supraveghere, Oficiul ungar pentru energie si reglementarea serviciilor publice, care va avea dreptul de a lua decizii prin decrete. Aceste decizii vor putea fi eventual contestate doar la Curtea Constitutionala.

#Orban preturi electricitate, #Orban Ungaria pret electricitate, #pret gaze Orban , #Ungaria