Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Larry Summers si-a retras candidatura la conducerea Rezervei Federale SUA

Larry Summers si-a retras candidatura la conducerea Rezervei Federale SUA


Fostul secretar american al Trezoreriei Larry Summers si-a retras candidatura la succesiunea lui Ben Bernanke la presedintia Rezervei Federale (Fed), a anuntat duminica presedintele Barack Obama.

"Astazi (duminica), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers si i-am acceptat decizia de a-si retrage candidatura la presedintia Rezervei Federale", a anuntat Obama, citat intr-un comunicat. Decizia lui Summers de a-si retrage candidatura a fost anuntata un pic mai inainte de catre publicatia The Wall Street Journal (WSJ).

"Larry era un membru-cheie al echipei mele in momentul in care ne confruntam cu cea mai grava criza economica de la Marea Depresiune (economica) si, intr-o proportie deloc neglijabila, multumita competentei, intelepciunii si calitatilor sale de lider am repus economia pe calea cresterii si am realizat progresele pe care le constatam in prezent", a adaugat presedintele american.

WSJ a anuntat ca Summers si Obama au discutat despre aceasta decizie la telefon.

Ziarul a citat o scrisoare a lui Summers adresata presedintelui in care isi explica decizia de a-si retrage candidatura prin riscul, in cazul in care este numit, al unui proces de confirmare "caustic" in Congres. In ultima perioada, o serie de alesi democrati in Senat au anuntat ca nu vor aproba o nominalizare a lui Summers la Fed.

Summers, care a lucrat pentru presedintele democrat Bill Clinton la Departamentul Trezoreriei in perioada 1999-2001, a fost principalul consilier economic al lui Obama in cursul primilor doi ani ai presedintiei sale.

In pofida opozitiei membrilor partidului sau, dintre care unii il considera pe Summers prea apropiat de bancile de pe Wall Street, Obama a optat ca Summers sa scoata economia din criza in 2008.

Presedintele american este cel care il numeste pe presedintele Fed pentru un mandat de patru ani, cu aprobarea Congresului.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 933 ori