WikiLeaks: Rusia, ingrijorata de orientarea proromana a lui Mihai Ghimpu

Vineri, 03 Decembrie 2010, ora 10:04
1547 citiri
WikiLeaks: Rusia, ingrijorata de orientarea proromana a lui Mihai Ghimpu

Rusia era ingrijorata de orientarea proromana a presedintelui Parlamentului moldovean, Mihai Ghimpu, si de faptul ca acesta ar fi putut face declaratii stanjenitoare pentru Moscova, sustine presedintele Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, potrivit unei note diplomatice publicate de WikiLeaks, preluate de Mediafax.

Marian Lupu i-a povestit ambasadorului american ca a avut o intalnire secreta, la 5 septembrie 2009, la Frankfurt, cu un reprezentant al presedintelui rus, Dmitri Medvedev, potrivit unei note diplomatice obtinute de WikiLeaks si publicate de cotidianul The Guardian, in editia electronica. 

Cea mai mare parte a intalnirii s-a concentrat pe ingrijorarile Rusiei cu privire la orientarea proromana a lui Ghimpu. Lupu sustine ca i-a spus acestuia sa nu isi faca griji in privinta lui Ghimpu.

Rusul ar fi mentionat viitoarea intalnire a sefilor de stat din CSI (Comunitatea Statelor Independente) din 9 octombrie 2009 de la Chisinau si ingrijorarile sale cu privire la faptul ca Ghimpu, care urma sa reprezinte cel mai probabil R.Moldova (in calitatea sa de presedinte interimar) ar putea "spune ceva deranjant".

Lupu a declarat ca el personal a lucrat cu Ghimpu la declaratia publica a acestuia si a dat asigurari ca nu este nimic inadecvat. El i-a spus, de asemenea, ambasadorului american, ca ii va transmite lui Ghimpu ca trebuie sa fie atent la ceea ce spune.

In timpul celor 45 de minute de conversatie cu reprezentantul lui Medvedev, rusul a mentionat de cateva ori posibilitatea unor alegeri anticipate in 2010 in R.Moldova.

Lupu a presupus ca rusii au aceste informatii de Vladimir Voronin (liderul PCRM si fost presedinte al tarii) si le-a interpretat drept un indiciu ca PCRM ar avea o strategie pentru a forta alegerile anticipate.

Lupu i-a spus, de asemenea, ambasadorului american ca este ingrijorat de distribuirea puterilor in cadrul Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE).

Ghimpu detine functia de presedinte al Parlamentului si il va nominaliza pe Vlad Filat in functia de premier, sustine el, aratandu-se ingrijorat ca daca Parlamentul nu reuseste sa aleaga presedintele tarii, el va ramane fara nicio functie. Lupu si-a exprimat, de asemenea, preocuparea pentru obtinerea cat mai multor posturi in Guvern pentru partidul sau.

Aceste informatii apar intr-o nota trimisa de ambasadorul american la Chisinau, Asif J. Chaudhry, la 8 septembrie 2009, al carei subiect este "Voronin i-a oferit lui Lupu o mita uriasa in incercarea de a destrama alianta noncomunista". In perioada respectiva, R.Moldova organizase deja alegeri anticipate in iulie, iar AIE incerca sa aleaga presedintele tarii, prin cooptarea unor deputati comunisti.

#wikileaks, #orientare, #rusia, #mihai, #ghimpu , #Wikileaks