Misiune delicata pentru piata de comert online: Formarea clientilor - Interviu cu Raluca Radu, GPeC

Marti, 06 Mai 2014, ora 13:40
4432 citiri
Misiune delicata pentru piata de comert online: Formarea clientilor - Interviu cu Raluca Radu, GPeC

Comertul online in Romania se afla la inceput de drum, iar obiceiurile de consum sunt in formare, in ciuda evolutiei spectaculoase a pietei in ultimii ani, subliniaza Raluca Radu, Co-Organiser GPeC.

Acest lucru este un atu pentru companiile care activeaza deja pe aceasta piata, dar si o responsabilitate in plus, avand in vedere ca aceste prime experiente ale clientilor sunt esentiale pe viitor, pentru castigarea increderii in astfel de servicii.

"Suntem inca intr-o piata aflata la inceput de drum, desi evolutia de la an la an este accelerata. Este nevoie in primul rand de o crestere a increderii clientilor in comertul electronic", explica Raluca Radu, intr-un interviu acordat Business24.

Intrarea unor branduri consacrate, precum Carrefour, Selgros, Cora, Metro sau Zara, in care consumatorii au deja incredere, ajuta intreaga piata online, mai explica specialistul.

Ati declarat ca "obiceiurile de consum in zona de e-commerce abia se creeaza" in Romania. Cum ii poate modela pe clienti un brand? Ne impartasiti cateva tehnici pentru a crea un obicei de consum?

Da, ceea ce spuneam atunci este ca suntem inca intr-o piata aflata la inceput de drum, desi evolutia de la an la an este accelerata. Este nevoie in primul rand de o crestere a increderii clientilor in comertul electronic si aici, in opinia mea, avem 2 directii de actiune pentru cresterea acestei increderi.

Prima ar fi prin promovarea comertului electronic la nivel de client. A doua ar fi respectarea bunelor practici ale industriei de catre comerciantul online si asigurarea unui flux de client service cat mai satisfacator.

La nivel de promovare a comertului electronic, desigur ca intrarea unor branduri consacrate (cum sunt Carrefour, Selgros, Cora, Metro, Zara, Massimo Dutti etc.), in care consumatorii au deja incredere, in online ajuta intreaga piata.

De asemenea campaniile de promovare la nivel de consumator (cum au fost, spre exemplu, cele ale eMAG si Carrefour), campanii focusate pe usurinta si comoditatea de a comanda online, cresc de asemenea piata.

Carrefour Online ajuta la crearea unui obicei de consum prin faptul ca a introdus obligativitatea platilor online pentru comanda din magazinul sau online. De asemenea, prin intrarea jucatorilor noi in e-commerce, creste diversitatea ofertei, ceea ce desigur este un alt punct necesar pentru a creste consumul.

In ceea ce priveste respectarea bunelor practici, acestea alaturi de un client service satisfacator pentru client, vor duce la o experienta de comanda online placuta, ceea ce va duce desigur la mai multe comenzi in viitor.

Se poate descura un antreprenor sa coordoneze singur actiunile din mediul online ale companiei sale? Ce solutii exista pentru acesta?

Depinde de dimensiunea la care a ajuns respectiva afacere. Sunt magazine online de succes in Romania care si-au pornit activitatea de la un singur om cu dedicare si multa munca. Odata ce nivelul de activitate creste si afacerea creste si ea, antreprenorul isi poate angaja echipa sau poate apela cu succes la furnizori de servicii.

Exista pe zona de marketing de e-commerce agentii specializate pe fiecare canal de promovare in parte cu care am avut colaborari de succes si pe care le-as recomanda, la fel cum exista parteneri de incredere pe zona de logistica. Totul tine de alegerea antreprenorului.

V-ati impus pe piata de e-commerce, gratie experientei HowToWeb si a implicarii in organizarea premiilor eCommerce (GpEC). V-ati gandit vreodata la posibilitatea de a canaliza aceasta energie pe propria afacere de comert online?

Nu ma consider un nume impunator, cred ca mai am foarte multe de invatat si asta imi propun sa fac in fiecare proiect in care ma implic. Am avut sansa de a lucra alaturi de profesionisti dedicati de la care am invatat si invat constant (echipele GPeC si HowToWeb sunt doar 2 astfel de exemple).

Evident, m-am gandit la posibilitatea de a incepe un proiect pe cont propriu si nu exclud aceasta posibilitate in viitor. Momentan insa ma implic in proiecte si echipe in care cred si voi vedea ce rezerva viitorul.

Spuneti-ne cate ceva despre cursurile Marcomm Pills, cel mai recent proiect in care sunteti implicata, in cadrul caruia sunteti speaker. Despre ce veti vorbi in fata specialistilor si managerilor?

Mi-am propus sa abordez alaturi de participanti comertul electronic la nivel general, trecandu-i pe acestia prin modele de business, plan de promovare, indicatori de performanta, bune practici recomandate de industrie si tool-uri utile.

Vom aborda in primul rand piata de e-commerce din Romania in raport cu piata globala si vom vedea care sunt profilul si obiceiurile de consum ale cumparatorilor online in acest moment (datele vor fi furnizate din cifrele oficiale GPeC si studiul Daedalus Millward Brown - "Comertul electronic - Evolutie sau Revolutie").

Vom vorbi apoi despre modele de business in e-commerce de la retail clasic pana la shopping club si platforme C2C. Mai departe vom intra "in paine" si vom vorbi despre tehnici de promovare eficiente in e-commerce, strategii si indicatori de performanta pentru fiecare canal de promovare in parte.

Partea de usability in e-commerce va fi bazata in primul rand pe exemple de succes din Romania si din afara si vom face si o scurta trecere in revista a bunelor practici recomandate de specialisti internationali in e-commerce in ceea ce priveste partea de "user experience". Pentru zona de optimizare a conversiilor voi recomanda o serie de tool-uri cu care am lucrat cu succes.

In ceea ce priveste GPeC, ce planuri aveti pentru editia din acest an?

Am pregatit pentru acest an un maraton de 7 luni de evenimente de e-commerce: competitia magazinelor online, GPeC Summit editia de primavara, E-Commerce Expo, Intalnirile Consultative GPeC, Scoala de Vara de E-Commerce GPeC, ECOMfest - Targul Magazinelor Online, GPeC Summit editia de toamna si Festivitatea de Premiere GPeC.

Pentru magazinele online, de-a lungul acestor 7 luni se va desfasura competitia magazinelor online. Odata inscrise in competitie, magazinele online vor beneficia de servicii de peste 3000 EUR - 2 auditari specializate ale magazinelor lor, tool-uri de optimizare a conversiilor, marca de incredere TRUSTED si intrari la evenimentele noastre.

Ce ne propunem prin competitia magazinelor online este sa crestem calitatea magazinelor online romanesti, prin aderarea acestora la setul nostru de bune practici, reprezentat de criteriile de jurizare GPeC.

Noutati

Inca de la lansare, Andrei Radu (Founder & CEO GPeC) a avut ca filosofie inovatia vizibila de la an la an, deci in fiecare an GPeC vine cu ceva nou. In acest an, venim cu 2 evenimente noi: E-Commerce Expo - ce se va desfasura in paralel cu GPeC Summit pe data de 26 mai - si ECOMfest - primul Targ al Magazinelor Online ce va avea loc in luna octombrie.

E-Commerce Expo inseamna o zona de expozitie B2B dedicata comertului electronic, in cadrul careia vom pune fata in fata magazinele online si furnizorii de servicii e-commerce pentru a inlesni parteneriate pe termen lung intre acestia.

Targul Magazinelor Online, ECOMfest, este un concept cu totul si cu totul nou si o actiune majora de promovare a e-commerce-ului la nivel de consumator. In cadrul evenimentelui, magazinele online vor fi expozanti si vom aduce utilizatorii la targ pentru a se intalni fata in fata cu magazinele online si pentru a intelege ca este usor, simplu si sigur sa comanzi online.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#comportament consumator online, #afaceri online, #Raluca Radu GpEC, #cursuri marketing online , #Bani online