Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Studiu GPeC & Eureka Insights:

7 din 10 romani economisesc bani, asteptand reducerile de Black Friday si de Sarbatori pentru a face cumparaturi

7 din 10 romani economisesc bani, asteptand reducerile de Black Friday si de Sarbatori pentru a face cumparaturi
Potrivit studiului realizat de GPeC impreuna cu Eureka Insights, 7 din 10 romani din mediul urban si cu acces la internet asteapta in mod deosebit campaniile de reduceri de Black Friday si Craciun pentru a achizitiona produse in perioada urmatoare.

Doar 3 din 10 respondenti s-au aratat neinteresati de campaniile de discount, facand cumparaturi in mod uzual in perioada anterioara Black Friday (septembrie - noiembrie 2018).

Conform studiului, romanii intentioneaza sa cheltuiasca cel mai mult pe produsele din gama IT&C, astfel:

  • Laptopuri, telefoane si tablete: 1.472 lei
  • TV / Audio-Video / Foto: 1.393 lei
  • Electrocasnice: 986 lei
  • PC, periferice si software: 628 lei

Vacantele si calatoriile reprezinta cea de a doua categorie importanta pentru care romanii sunt dispusi sa cheltuiasca aprox. 1.460 lei in perioada urmatoare. Urmeaza produsele din categoria Auto & Moto incluzand politele RCA (606 lei), produsele din categoria Home & Deco (548 lei), dar si articolele de vestimentatie (541 lei), cardurile cadou (454 lei), jocurile electronice si produsele pentru Gaming (373 lei) si cosmeticele (294 lei).

Romanii vor cheltui, in medie, 2 73 lei pentru jucarii si produse destinate copiilor sau bebelusilor, iar pentru produsele din categoria Carti, Birotica si Cadouri - bugetul mediu este de 251 lei. Pe ultimul loc in clasament se afla produsele pentru adulti, romanii fiind dispusi sa cheltuiasca doar 125 lei pentru acestea.

In intervalul noiembrie - decembrie, categoriile de Fashion, Cosmetice si Carti/Cadouri sunt cele din care urmeaza sa se achizitioneze cele mai multe produse, chiar daca bugetul alocat pe aceste categorii este mai mic decat in cazul IT&C sau Travel.

Bugetul mediu total alocat de romani pentru achizitia de produse in perioada de Black Friday si Craciun este de 2.718 lei, din care aproape jumatate este destinat cadourilor: 1.240 lei.

7 din 10 respondenti intentioneaza sa cumpere cadouri in perioada noiembrie - decembrie 2018 ele reprezentand, in medie, 48% din totalul cumparaturilor nealimentare pe care intentioneaza sa le faca pana la finalul anului, numarul mediu de cadouri preconizat fiind de 6 produse.

Alte statistici rezultate in urma studiului:

  • Femeile prefera intr-o masura mai mare decat barbatii sa cumpere exclusiv din mediul offline (40% femei vs. 15% barbati), in timp ce barbatii aleg preponderent comertul online (37% barbati vs. 17% femei) . Distributia pe sexe se echilibreaza atunci cand este vorba de cumparaturi atat din mediul offline, cat si din mediul online, 5 din 10 respondenti alegand ambele canale pentru cumparaturile de sezon.

  • Persoanele care doresc sa faca achizitii exclusiv din mediul online intentioneaza sa cheltuiasca mai mult pentru un produs decat cei care aleg doar achizitiile din offline, iar bugetele cresc in cazul celor care vor face cumparaturi folosind ambele canale de vanzare. De asemenea, respondentii care au declarat ca sunt interesati doar de vanzarile de Black Friday intentioneaza sa cheltuiasca mai mult pentru un produs, comparativ cu cei care asteapta exclusiv reducerile de Craciun.

  • Barbatii prefera intr-o masura mai mare vanzarile de Black Friday, iar femeile pe cele de Craciun.

  • In medie, fiecare respondent care a declarat ca intentioneaza sa cumpere online, are in vedere 8 magazine online diferite pe care le urmareste pentru a face achizitii.

  • Aproximativ 3 din 10 respondenti au participat in ultimii 3 ani atat la reducerile de Black Friday, cat si la cele de Craciun. Potrivit acestora, gradul de satisfactie privind experienta de cumparare este pe un trend crescator (de la 76% experienta pozitiva in 2016, la 80% in 2017) .

  • Totusi, pentru cei care s-au declarat nemultumiti de Black Friday 2017, principalele 3 motive ale insatisfactiei fata de experienta de cumparare sunt, in ordine: preturi prea mari fata de asteptarile lor (31%), reducerile au fost percepute drept artificiale (27%), iar timpul de livrare a fost prea mare (20%)

  • Doar 17% dintre respondentii care au participat la campania de Black Friday 2017 nu mai intentioneaza sa participe si anul acesta, imensa majoritate de 83% fiind, in continuare, interesata de promotiile Black Friday 2018.

Datele au fost colectate in luna septembrie 2018, iar studiul a fost facut pe un esantion de 407 persoane - femei si barbati din mediul urban, cu varsta de peste 18 ani si cu acces la internet. Marja de eroare este de +/- 5% pe un interval de incredere de 95%.

Black Friday si cifrele estimate de GPeC in E-Commerce 2018

Black Friday 2018 va fi organizat de eMAG (cel mai mare magazin online din Romania) in ziua de 16 noiembrie, majoritatea retailer-ilor online alaturandu-se acestei date. De atunci si pana in apropiere de Sarbatori, toate magazinele online vor intampina consumatorii cu promotii, perioada noiembrie-decembrie fiind cea mai prolifica pentru comercianti, asigurandu-le aprox. 25% din vanzarile generate in intreg anul.

Anul trecut, doar in weekend-ul de Black Friday s-au inregistrat vanzari de peste 200 de milioane EUR.

In 2017, comertul online romanesc a inregistrat cea mai mare crestere din Uniunea Europeana (aprox. 40% de la un an la altul), atingand pragul de 2,8 miliarde EUR la final de an.

Potrivit estimarilor GPeC, comertul electronic continua sa creasca vertiginos tintind spre pragul de 4 miliarde de EUR la finalul acestui an. "Chiar daca poate nu vom atinge acest prag in 2018, ne indreptam rapid spre 4 miliarde de euro si vorbesc doar despre e-Tail, adica produse fizice, palpabile, achizitionate online. Daca am adauga si serviciile (plati de facturi, bilete de avion, bilete la spectacole etc.) care sunt majoritar platite online prin card, atunci piata totala este deja mult mai mare", spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC.

Principalele cifre si statistici privind piata de e-commerce vor fi discutate in cadrul GPeC SUMMIT 12-13 noiembrie 2018 - cel mai mare eveniment de profil din Romania, desfasurat la Bucuresti.

La eveniment sunt asteptati experti internationali si autohtoni din domeniu precum: Nir Eyal (autorul bestseller-ului Hooked), David Meerman Scott, Brad Geddes, Ross Simmonds, Rusell McAthy, Iulian Stanciu (CEO eMAG), Felix Patrascanu (Managing Partner FAN Courier), Valentin Radu (Founder Omniconvert) si altii.

Detalii si inscrieri la GPeC SUMMIT, pe website-ul organizatorilor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 772 ori