Apple iBook: peste 350.000 de descarcari in cinci zile

Marti, 24 Ianuarie 2012, ora 08:27
1921 citiri
Apple iBook: peste 350.000 de descarcari in cinci zile

Incursiunea Apple in afacerile cu texte digitale este aparent inspirata, potrivit unui raport realizat recent de catre Global Equities Research.

Apple a lansat saptamana trecuta o noua versiune a aplicatiei iBooks pentru sistemul de operare iOS, compatibila atat cu iPhone, cat si pentru iPad, care a adus o noua sectiune in libraria digitala a Apple, numita iBookstore. De asemenea, a adus iBooks Author, o aplicatie care permite oricui sa creeze carti digitale interactive pentru tabletele iPad.

In primele trei zile de la lansarea Apple iBook, raportul indica ca peste 350.000 de texte au fost descarcate din sectiunea iBookstore si peste 90.000 de descarcari prin intermediul iBooks Author, potrivit Venture Beat.

Conform reprezentantilor Global Equities Research, Apple ar putea acapara 95% din piata de carti digitale, in timp ce Amazon.com ar ajunge la o cota de 5%.

Apple nu este singura companie cu un potential urias de a face profit din piata de texte digitale. Raportul indica faptul ca publisherii pot salva pana la 35% din costurile de productie prin vanzarea produselor sale prin intermediul Apple. De asemenea, aproape inutil de mentionat este faptul ca pretul cartilor digitale este mai mic decat al cartilor tiparite.

Apple planuieste sa vanda manuale scolare in magazinul sau iBooks, direct de la edituri. Compania intentionaza si sa integreze vanzarile de manuale cu cele de cursuri oferite in acest moment prin iTunes U, portalul educational al Apple. Acest portal ofera scolilor si universitatilor posibilitatea sa distribuie planuri educationale, filme de laborator si audiobook-uri prin intermediul unui software gratuit.

In biografia lui Steve Jobs, autorul Walter Isaacson scrie ca fostul sef al Apple dorea cu disperare sa schimbe industria manualelor scolare. In viziunea sa, manualele erau documente vii, includeau filme, comentarii live pe internet si alte elemente interactive.

#apple ibook, #apple lansare produse, #Amazon cumparaturi, #carti apple , #Comert online