Black Friday 2015: Romanii cheltuiesc online cu o treime mai mult fata de 2014

Joi, 19 Noiembrie 2015, ora 11:11
1289 citiri
Black Friday 2015: Romanii cheltuiesc online cu o treime mai mult fata de 2014
Foto: Antonio Eram (Arhiva personala)

Bugetul online alocat de romani pentru editia Black Friday de anul acesta va atinge o medie de 460 lei, cu peste o treime mai mare fata de cel de anul trecut, care s-a ridicat la circa 340 lei.

De asemenea, si suma medie cheltuita de Black Friday se va dubla fata de media anuala, estimeaza NETOPIA mobilPay, liderul platilor digitale din Romania, intr-un comunicat remis Business24.

Astfel, in acest an, tranzactia medie zilnica a fost de 230 de lei, iar in vinerea reducerilor romanii vor cheltui, in medie, 460 lei.

Apetitul consumatorilor pentru preturile scazute anuntate deja de retailerii online va impacta si numarul total de plati digitale realizate pe teritoriul Romaniei, acesta urmand sa creasca cu peste 50%, intr-un ritm similar cu cel de anul trecut.

In ceea ce priveste dispozitivele de pe care se vor face platile online de Black Friday, aproximativ o treime vor fi generate de pe tablete si telefoane cu sisteme de operare smart, iar restul de pe desktop-uri si laptop-uri.

"Ecommerce-ul reflecta, poate, cel mai bine evolutia consumului din Romania. Se simte o stabilitate financiara care ii determina pe romani sa cumpere. Si chiar daca o fac in cadrul unui eveniment traditional, cu reduceri masive, este important ca vor cheltui mai mult decat anul trecut si o vor face, din ce in ce mai mult, utilizand cardul in detrimentul rambursului", declara Antonio Eram, CEO si Fondator NETOPIA mobilPay.

Totodata, anul acesta va fi primul Black Friday din Romania in care consumatorii pot plati inclusiv cu Bitcoin produsele comandate, la toti comerciantii parteneri NETOPIA mobilPay care au implementat tranzactiile cu moneda digitala.

Referitor la obiceiul de consum la nivelul oraselor importante din tara, previziunile NETOPIA mobilPay arata ca acesta se va mentine inclusiv de Black Friday, cu peste jumatate dintre plati realizate din Bucuresti, urmate de cele din Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Iasi si Constanta, fiecare cu o rata intre 5% si 3%. Cele mai multe tranzactii vor fi realizate pentru produse IT&C, fashion, cosmetice, home & deco, carti, dar si pachete turistice sau bilete de avion.

Si anul acesta, ca la fiecare editie Black Friday, cu foarte multe reduceri anuntate si, implicit, cu un numar ridicat de tranzactii online, reprezentantii NETOPIA mobilPay, alaturi de parteneri, le recomanda tuturor celor care achita cu cardul, inclusiv comerciantilor, sa se asigure ca procesatorii au implementat cel putin pagina de plata securizata (SSL).

#Black Friday 2015, #cheltuieli Black Friday , #Comert online