Comertul electronic cu plata prin card a crescut cu 60%

Luni, 12 Iulie 2010, ora 15:39
1198 citiri
Comertul electronic cu plata prin card a crescut cu 60%

Valoarea tranzactiilor online prin carduri bancare a crescut cu 60% in primele sase luni, la 68,5 milioane de euro, in conditiile in care au fost procesate 1.195.000 de tranzactii, de doua ori mai multe fata de acelasi interval din 2009, arata datele RomCard, potrivit unui comunicat al GECAD, precizeaza NewsIn.

In sistemul ePayment au fost procesate 1.137.000 de tranzactii, la o valoare de 65,5 milioane de euro.

"Comertul electronic cu plata online cu cardul isi mentine si in al doilea trimestru tendinta ascendenta inregistrata in primele trei luni ale anului si pe care preconizam ca o va pastra si in urmatoarele luni. Dinamica volumelor si a tranzactiilor ne indica faptul ca aceasta industrie se maturizeaza, atat din perspectiva comerciantilor, care implementeaza acest tip de plata in magazinele lor, cat si din cea a cumparatorilor, care incep sa plateasca online tot mai frecvent, pentru produse si servicii din ce in ce mai diverse", a declarat directorul de vanzari si marketing al GECAD ePayment, Laurentiu Ghenciu.

In prima jumatate a acestui an, valoarea medie a unei tranzactii online a fost de 57 de euro, in scadere fata de primele sase luni din 2009, cand valoarea medie a fost de 76 de euro, datorita intrarii unor noi jucatori, cu produse si servicii cu valori mai mici.

Topul celor mai comercializate produse in sistemul ePayment s-a mentinut constant atat in primul, cat si in cel de-al doilea trimestru: telecom, turism, servicii, plata utilitatilor, retail si divertisment.

Fata de primele sase luni din 2009, in prima jumatate a lui 2010 numarul tranzactiilor procesate pe categorii de produse a crescut dupa cum urmeaza: cu 180% in turism, cu 210% in telecom si cu 175% in plata utilitatilor, se arata in comunicatul transmis luni de GECAD ePayment.

"Turismul, telecomul si plata utilitatilor raman domenii cheie pentru comertul online cu card bancar, dar, in continuare, ne asteptam la evolutii pozitive si in servicii, divertisment, retail si chiar si la aparitia unor jucatori noi, din industrii mai putin familiarizate cu aceasta modalitate de plata.

Cumparatorii devin tot mai atenti la raportul calitate-pret, iar companiile sunt din ce in ce mai preocupate atat de reducerea costurilor, cat si de gradul de satisfactie a clientilor lor", a adaugat Ghenciu. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#plata card comert tranzactii domenii , #Comert online