Record fara precedent in comertul online: vanzari de 1 miliard de dolari in 8 minute

Miercuri, 11 Noiembrie 2015, ora 15:42
3075 citiri
Record fara precedent in comertul online: vanzari de 1 miliard de dolari in 8 minute
Foto: Flickr/StormKatt

Gigantul IT Alibaba si-a doborat propriul record de vanzari stabilit anul trecut cu ocazia "Singles Day", dupa doar 12 ore de la declansarea sarbatorii comerciale din China.

La jumatatea zilei care marcheaza cea mai mare operatiune de vanzari online din lume, Alibaba a raportat depasirea cifrei totale de vazari inregistrata anul trecut pe 11 noiembrie si stabilirea unui record incredibil in primele 8 minute ale sesiunii: comenzi de un miliard de dolari, anunta BBC.

Record doborat

Anul trecut, site-ul de comert online care detine 80 din piata de profil din China a inregistrat vanzari record de aproape 9 miliarde de dolari cu ocazia "Singles Day".

In cadrul editiei actuale, reprezentantii Alibaba au confirmat ca recordul a fost doborat dupa doar 12 ore de la deschiderea sesiunii de vanzari, iar tinta stabilita pentru editia de anul acesta, 10 miliarde de dolari, a fost depasita dupa 14 ore.

"Singles Day" este un adevarat festival comercial pentru orice companie din China, de la organizarea vanzarilor in mediul online, operatiune demarata de Alibaba in 2009, fiecare dintre acestea speculand avantajele comertului electronic.

Editia de anul acesta pare sa fi starnit un entuziasm fara precedent printre consumatorii chinezi, Alibaba raportand si atingerea unui prag de comenzi de 1 miliard de dolari in doar 8 minute de la lansarea ofertelor.

Prin comparatie, incasarile totale generate cu ocazia Cyber Monday, o sesiune de vanzari online organizata pe piata americana in prima zi de luni de dupa Thanksgiving, a generat anul trecut vanzari de doar 1,35 miliarde dolari, conform analizei ComScore.

Cifre impresionante

Piata de comert electronic din China este cea mai mare din lume, iar Alibaba se distinge ca lider incontestabil al acesteia, preluand 80% din comenzile de shopping online ale chinezilor.

Datele furnizate de gigantul IT din China pentru sedinta de vanzari de anul acesta sunt impresionante. In fiecare minut s-au preluat aproximativ 120.000 de comenzi.

73% din comenzile primite in prima ora de la deschiderea sesiunii de vanzari au fost facute de pe telefoane mobile.

Sarbatoarea de tip capitalist implementata in China comunista a starnit interesul localnicilor care s-au obisnuit sa economiseasca bani pentru acest eveniment anual, dar nu aduce nimic nou in peisajul economic din tara, unde consumul a scazut la un nivel alarmant.

Un show total

Anul acesta, "Singles Day" a fost pregatita cum se cuvine de Alibaba si rivalii de talie mai mica, cum ar fi celalalt operator in comertul online din China, JD.

40.000 de firme reprezentand branduri locale si distribuitori a peste 30.000 de marci occidentale din 25 de tari au postat oferte pe site-urile gestionate de Alibaba.

Peste 130 de milioane de utilizatori au intrat pe portalul Taobao detinut de gigantica corporatie IT din China, pentru a studia ofertele si a plasa comenzi.

Pana la minutul 0 al sesiunii de vanzari, Alibaba a transmis pe site-ul Tmall.com un spectacol incitant de 4 ore cu invitati din randul artistilor locali si vedete de la Hollywod: Daniel Craig sau Kevin Spacey.

Firma a apreciat ca 27 de milioane de utilizatori au intrat pe site-uri in prima ora prin intermediul telefoanelor mobile, iar directorul executiv Daniel Zhang a mentionat ca fiecare ora va aduce noi promotii destinate utilizatorilor de dispozitive mobile.

Competitorii au incercat sa isi faca loc la festinul consumismului din China prin oferte care de care mai atractive, dar analistul Fangting Sun de la Euromonitor International crede ca atentia a fost captata de show-ul de marketing pus in scena de Alibaba.

In operatiunea de livrare a bunurilor se asteapta sa fie implicati 1,7 milioane de curieri, 400.000 de vehicule si 200 de aeronave, iar intentiile de viitor se anunta cel putin incitante.

"Alibaba intentioneaza sa atraga cat mai multe firme occidentale care sa isi vanda marfa in China si sa incurajeze producatorii locali sa se extinda pe piete de pe alte continente", a explicat Fangting Sun.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#comert electronic China, #record vanzari Alibaba, #vanzari Singles Day China, #record vanzari online , #Comert online