UE simplifica normele TVA pentru comertul online. Cand intra in vigoare noul sistem

Marti, 12 Martie 2019, ora 14:10
2363 citiri
UE simplifica normele TVA pentru comertul online. Cand intra in vigoare noul sistem
Foto: CCO Creative Commons

Comisia Europeana a salutat acordul la care au ajuns statele membre ale UE cu privire la masurile detaliate necesare pentru simplificarea normelor in materie de TVA pentru vanzarile online de bunuri, masuri care asigura totodata faptul ca pietele online contribuie la lupta impotriva fraudei fiscale, se arata intr-un comunicat al Executivului comunitar.

Noile norme convenite marti vor asigura introducerea armonioasa a noilor masuri privind TVA pentru comertul electronic convenite in decembrie 2017, care vor intra in vigoare in ianuarie 2021. Noile norme ar trebui, de asemenea, sa ajute statele membre sa recupereze pierderile de venituri fiscale anuale de cinci miliarde de euro din acest sector - cifra care ar urma sa se ridice la sapte miliarde de euro pana in 2020.

Comisarul pentru afaceri economice si financiare, impozitare si uniune vamala, Pierre Moscovici, a declarat: "Pas cu pas, eliminam lacunele care duc la pierderea veniturilor fiscale, privand tarile Uniunii de fonduri care ar putea fi utilizate pentru servicii si investitii publice. In acelasi timp, aducem normele in materie de TVA in secolul XXI, adaptandu-le la o economie din ce in ce mai digitala si globalizata. Companiile ar trebui sa se poata bucura de o tranzitie lina catre sistemul mai amplu al TVA pentru comertul electronic in 2021".

Companiile din tari terte, inclusiv cele care utilizeaza depozite sau asa-numitele "centre de executare a comenzilor" in UE, pot vinde bunuri consumatorilor din Uniune prin intermediul pietelor online. Adesea, poate fi dificil pentru autoritatile fiscale sa perceapa TVA datorata pentru aceste bunuri.

Potrivit masurilor convenite in decembrie 2017, se va considera ca pietele online actioneaza in calitate de vanzator atunci cand faciliteaza vanzari de bunuri cu o valoare de pana la 150 de euro pentru clienti din UE de catre companii din afara UE care utilizeaza platforma lor. Este important de remarcat ca aceleasi norme se vor aplica atunci cand companiile din afara UE utilizeaza platforme online pentru a vinde bunuri din "centre de executare a comenzilor" din UE, indiferent de valoarea acestora, ceea ce le va permite autoritatilor fiscale sa solicite TVA datorata pentru vanzarile respective. De asemenea, platformele online vor trebui sa pastreze evidente ale vanzarilor de bunuri sau servicii efectuate de companii prin intermediul lor.

Normele convenite marti specifica mai detaliat situatiile in care se considera ca pietele online faciliteaza aceste vanzari si cazurile in care nu se considera astfel, in functie de masura in care acestea stabilesc sau nu termenii si conditiile vanzarii, precum si de implicarea lor in efectuarea platii sau in comandarea si livrarea bunurilor. De asemenea, normele specifica in detaliu tipul de evidente care trebuie pastrate de catre platformele care faciliteaza furnizarea de bunuri sau servicii catre clienti din UE.

Normele vor asigura, de asemenea, disponibilitatea unui nou sistem de TVA pentru toate companiile care vand bunuri online incepand cu 2021. Normele introduc noi elemente de baza ale sistemului de care vor avea nevoie companiile online pentru a beneficia pe deplin de piata unica a UE, se arata in comunicatul Executivului comunitar.

Portalul electronic actualizat pentru TVA sau "ghiseul unic" pentru companii introdus prin aceste masuri va permite companiilor care vand bunuri online clientilor lor sa isi indeplineasca obligatiile in materie de TVA in UE prin intermediul unui portal online usor de utilizat, in propria lor limba.

In absenta portalului, companiile ar trebui sa se inregistreze in scopuri de TVA in fiecare stat membru al UE in care doresc sa vanda - o situatie mentionata de companii ca fiind unul dintre cele mai mari obstacole pentru intreprinderile mici care desfasoara activitati comerciale transfrontaliere. Sistemul este deja in vigoare pentru furnizorii de servicii electronice din 2015 si functioneaza bine.

Noile norme in materie de TVA se vor aplica incepand cu 1 ianuarie 2021, iar statele membre vor trebui sa transpuna noile norme din Directiva TVA in legislatia nationala pana la sfarsitul anului 2020. Companiile care doresc sa utilizeze ghiseul unic extins pentru TVA pot incepe sa se inregistreze in statele membre incepand cu 1 octombrie 2020.

Sistemul comun privind taxa pe valoarea adaugata (TVA) joaca un rol important in cadrul pietei unice europene. TVA-ul reprezinta o sursa majora si tot mai consistenta de venituri pentru UE, generand, in 2015, aproximativ 1.000 de miliarde de euro, adica 7% din PIB-ul UE. Una dintre resursele proprii ale UE se bazeaza, de asemenea, pe TVA.

#norme TVA UE, #TVA comert online UE , #Comert online