Microsoft: In Romania s-au inregistrat mai multe atacuri malware decat in restul Europei

Miercuri, 03 Aprilie 2019, ora 15:04
3690 citiri
Microsoft: In Romania s-au inregistrat mai multe atacuri malware decat in restul Europei
Foto: CC0 Creative Commons

Romania a atins o rata de 7,46% de atacuri malware, in 2018, cu 2,13 puncte procentuale mai mare decat rata medie la nivelul Europei, reiese din editia cu numarul 24 a raportului Microsoft Security Intelligence (SIR), publicata miercuri.

Conform cercetarii, la acest capitol, Romania intrece cu mult Cehia (3,44%), dar si Ungaria (6,21%) si Bulgaria (7,10%) . In topul tarilor cu o rata mai mare a atacurilor malware se afla Serbia - cu o medie de 8,13%, depasind astfel media europeana cu 2,8 puncte procentuale.

O a doua categorie la care Romania se pozitioneaza deasupra mediei mondiale este procentul mediu lunar al dispozitivelor care s-au confruntat cu minarea ilicita de criptomonede. Astfel, media la nivel mondial atinge un procent de 0,11%, in timp ce in Romania rata ajunge la 0,26%.

Pe acelasi segment, Cehia are rata de doar 0,09%, in timp ce Serbia depaseste media la nivel mondial cu 0,23 puncte procentuale.

La nivel general, raportul Microsoft Security Intelligence arata ca atacurile ransomware au scazut la nivel mondial cu pana la 73%, din luna ianuarie pana in decembrie 2018, acest fapt fiind rezultatul trecerilor la noi metode de a monetiza atacurile cibernetice, de exemplu minarea de criptomonede.

Pe parcursul anului trecut, luna martie a inregistrat cel mai mare procent mediu lunar al dispozitivelor care s-au confruntat cu aceasta amenintare, cu o rata de 0,28% din totalul dispozitivelor, in timp ce in august rata scade pana la 0,08%.

"Atacurile asupra lantului de aprovizionare software sunt o alta tendinta pe care Microsoft o monitorizeaza de cativa ani. O tactica utilizata de atacatori este aceea de a incorpora o componenta compromisa in pachetul de instalare al unei aplicatii legitime sau intr-o actualizare de software, care este apoi distribuita utilizatorilor prin intermediul canalelor oficiale. Aceste atacuri pot fi foarte greu de detectat, deoarece profita de increderea pe care o au utilizatorii in furnizorii de software. Raportul contine cateva exemple care ilustreaza cat de mare poate fi amploarea acestor tipuri de atacuri, de exemplu utilizarea unui software neautorizat si/sau piratat. Cresterea adoptiei de Windows 10 si a utilizarii Windows Defender pentru protectie, inregistrate in anul 2018, sunt considerate motive potentiale in ceea ce priveste scaderea globala a ratelor de atacuri de tip malware din cursul anului trecut", noteaza realizatorii raportului de specialitate.

In acelasi timp, phishing-ul continua sa fie o metoda preferata de atacatorii din mediul cibernetic, iar graficul referitor la procentajul de e-mailuri de phishing detectate din volumul total de e-mailuri analizate in mod anonim de Microsoft in intreaga lume arata o medie de 0,38%, in anul 2018, cu o crestere spre finalul anului, cand in luna noiembrie media a fost de 0,55% din totalul comunicarii pe e-mail, la nivel global.

Raportul Microsoft a analizat peste 6,5 miliarde de incidente de securitate care trec prin cloud-ul Microsoft in fiecare zi si au fost colectate informatii de la mii de cercetatori din domeniul securitatii din intreaga lume.

Microsoft (Nasdaq 'MSFT' @microsoft) faciliteaza transformarea digitala intr-o era guvernata de servicii cloud si solutii edge inteligente. Misiunea companiei este aceea de a permite fiecarei persoane si fiecarei organizatii de pe planeta sa isi atinga pe deplin potentialul.

#atacuri malware Romania, #raport Microsoft atacuri malware , #Internet hacking