NATO, asediata de atacuri informatice

Vineri, 27 Aprilie 2012, ora 10:47
1002 citiri
NATO, asediata de atacuri informatice

Serviciile de informatii ruse si chineze se afla in spatele unei recente cresteri a ciberatacurilor impotriva Aliantei, au apreciat expertii, mentionand ca unitatea de ciberatacuri a NATO a inregistrat pana la 30 de astfel de atacuri in fiecare zi.

Numarul atacurilor informatice comise impotriva NATO este in crestere, afirma experti de la cartierul general operational al Aliantei, majoritatea fiind comise aparent de serviciile de informatii din Rusia si China.

"In fiecare zi, vedem pana la 30 de noi atacuri asupra retelelor digitale sau computere individuale, in majoritate prin emailuri infectate de spamuri si trimise unor angajati ai NATO", a declarat locotenent general Kurt Herrmann pentru Spiegel online, pe marginea unui seminar informational la Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE) in Mons, Belgia.

Kurt Herrmann conduce o unitate de 120 de experti NATO in calculatoare a caror sarcina este protejarea datelor sensibile ale Aliantei de cibertacuri. Unitatea, numita NATO Communication and Information Systems Services Agency sau NCSA, colecteaza detalii vizand toate atacurile care vizeaza sistemele de informatii ale NATO. In urma cu doi ani, Alianta a identificat oficial pericolul de cibertacuri impotriva unor state membre ca pe o amenintare strategica.

Herrmann si-a exprimat preocuparea in legatura cu recentele evolutii. Expertii au observat 'o crestere cantitativa, dar si calitativa' a atacurilor virtuale comise impotriva Aliantei. In multe cazuri, emailuri care contin spamuri ascunse sunt un fel de amestec de activitate clasica a serviciilor de informatii si ciberatacuri. In multe cazuri, hackerii au facut efortul de a gasi detalii personale despre tinta astfel incat mail-urile lor sa fie mai convingatoare. Cand destinatarul deschide mailul, un Troian se instaleaza in calculator si incepe sa transfere date catre un server din afara.

In ceea ce priveste orginea hackerilor, Herrmann nu a facut nici o declaratie. Dar Speigel online a aflat din alte surse ca unele dintre programele folosite in cibertacuri asupra NATO seamana cu programe care sunt cunoscute ca au fost folosite de organizatii ale serviciilor de informatii chineze si ruse. Astfel, experti ai Aliantei cred ca cele doua tari s-ar putea afla in spatele atacurilor.

NATO crede ca agentiile straine spera ca cibertacurile vor produce cat mai multe date secrete de la canale diplomatice pana la detalii din tari ca Afganistanul unde alianta este activa. Totusi, oficiali au mentionat si o crestere a atacurilor politice. La inceputul campaniei aeriene asupra Libiei in primavara anului 2011, de exemplu, site-ul NATO a fost atacat si alianta a fost calificata drept criminala. Atacul a fost descoperit rapid si remediat

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#NATO atac informatic, #hackeri atac informatic NATO , #Internet hacking