Care este viteza reala la Internet in Romania?

Luni, 13 Februarie 2012, ora 12:13
2898 citiri
Care este viteza reala la Internet in Romania?

Comisia Europeana (CE) a lansat un studiu de amploare pentru a confirma vitezele reale furnizate consumatorilor de Internet in banda larga, din toate cele 27 de state membre UE plus Islanda, Norvegia si Croatia.

Pentru a obtine date statistice cat mai reprezentative, studiul necesita peste 100.000 de voluntari, din care 3.000 in Romania.

Comisia Europeana si-a propus sa cheltuiasca aproape 9,2 miliarde euro in perioada 2014 - 2020 in proiecte pan-europene care sa ofere cetatenilor si companiilor acces la retele broadband de mare viteza.

Rezultatele studiului vor duce la cresterea investitiilor directe ale CE in majorarea vitezei de trafic in retelele de banda larga si vor sustine programul european Digital Agenda, prin furnizarea de informatii despre calitatea seriviciilor livrate catre consumatori.

"Toti cetatenii UE ar trebui sa se bucure de beneficiile unui Internet deschis si legal, fara restrictii ascunse sau viteze mai mici decat au fost promise", a declarat Neelie Kroes, Comisarul European responsabil pentru Digital Agenda.

"Trebuie culese informatii de prima mana de la consumatori despre calitatea reala a accesului la Internet. Cu aceste date, putem observa cu usurinta ce state au cele mai mare progrese si cele care sunt in urma, astfel incat sa putem asigura suportul si investitiile necesare intr-un mod corect", a spus acesta.

Se cauta voluntari. Din Romania vor fi selectati 3.000

Studiul va masura vitezele in banda larga, prin distribuirea catre voluntari a unui dispozitiv care se instaleaza la conexiunea de Internet a acestora.

Potrivit rapoartelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Romania are 3,13 milioane de conexiuni fixe la Internet, administrate de putin peste 1.000 de furnizori operationali.

Toti acestia sunt obligati, incepand cu 20 ianuarie 2012, sa includa in contractele incheiate cu utilizatorii finali un set de indicatori de calitate pentru serviciul de acces la Internet furnizat.

Studiul Comisiei Europene este gestionat de catre compania britanica SamKnows, specializata in masurarea vitezei broadband.

Proiectul a fost special conceput pentru a furniza o imagine clara asupra vitezelor si a fiabilitatii serviciilor nete din toate statele membre ale Uniunii Europene. Comisia Europeana, furnizorii de servicii de Internet, autoritatile de reglementare in domeniu, precum si consumatorii vor avea acces la rezultatele studiului, la finalizarea acestuia.

Pentru voluntariat, abonatii de Internet din Romania trebuie doar sa se inregistreze pe site-ul dedicat.

La scurt timp de la inregistrare, acestia vor primi un dispozitiv "whitebox" special conceput, care se va instala la conexiunea de Internet. Cand voluntarii nu acceseaza Internetul, dispozitivul va rula o serie de teste automate pentru masurarea vitezei si a performantei conexiunii.

La sfarsitul fiecarei luni, utilizatorii vor primi prin e-mail un raport care va contine rezultatele testelor din luna respectiva si o viteza medie a conexiunii lor de date.

Fondat in 2003 de catre dezvoltatorul de software Sam Crawford, SamKnows a fost infiintat initial ca un site de informare si promovare pentru servicii de banda larga. In 2008, Sam a dezvoltat o tehnologie inovativa de masurare a vitezei in banda larga, pe care SamKnows a furnizat-o gratuit pentru consumatori din Marea Britanie si Statele Unite inca de acum 4 ani.

In Marea Britanite, SamKnows a constatat ca performanta in banda larga era cu 50% mai mica decat viteza promovata prin mijloace publicitare.

#viteza internet pe mobil, #viteza internet, #broadband conexiuni studiu loc internet, #comisia europeana legislatie internet , #Internet Romania