Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Conducerea UE vrea ca si ultimul satuc din Europa sa aiba internet wireless gratuit pana in 2020

Conducerea UE vrea ca si ultimul satuc din Europa sa aiba internet wireless gratuit pana in 2020


Comisia Europeana (CE) a lansat, marti, portalul web WiFi4EU, unde localitatile din toata Europa sunt invitate sa se inregistreze inainte de lansarea primelor cereri de proiecte la jumatatea lunii mai, in scopul de a obtine finantare din partea Uniunii Europene pentru instituirea unor puncte de acces public si gratuit la internet wireless, se arata intr-un comunicat al forului comunitar.

Programul WiFi4EU ofera bonuri in valoare de 15.000 euro pe care localitatile le pot folosi pentru a institui puncte de acces Wi-Fi in spatii publice, de exemplu in biblioteci, muzee, parcuri sau piete publice.

Potrivit declaratiei presedintelui CE, Jean-Claude Juncker, initiativa WiFi4EU va contribui la dezideratul de a dota pana in 2020 fiecare sat si oras din Europa cu acces gratuit la internet wireless in jurul principalelor centre de interes public.

Localitatile pot utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achizitiona si instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fara fir) in anumite centre ale vietii publice locale pe care le-au ales in acest sens. Costurile pentru intretinerea retelei vor fi acoperite de localitati.

"Prin lansarea portalului WiFi4EU facem astazi un pas concret pentru a sprijini localitatile sa ofere Wi-Fi gratuit. Acest pas reprezinta un progres important, insa, in paralel, incurajez Parlamentul European si Consiliul sa incheie lucrarile privind propunerea de cod al telecomunicatiilor, astfel incat sa se asigure conexiuni de mare viteza in toata UE.

In acest sens, va fi nevoie de o coordonare la nivel european a spectrului si de stimularea puternica a investitiilor in retelele de mare capacitate de care Europa are nevoie", a declarat vicepresedintele pentru piata unica digitala, Andrus Ansip.

La randul sau, comisarul pentru economie digitala si societate digitala, Mariya Gabriel, a afirmat ca, prin initiativa WiFi4EU, mii de persoane vor avea acces gratuit la internet in spatii publice in intreaga UE.

"Datorita programului WiFi4EU, comunitatile locale vor putea aduce conectivitatea mai aproape de cetateni, permitandu-le acestora sa beneficieze pe deplin de nenumaratele oportunitati oferite de digitalizare. Acesta reprezinta un pas concret catre realizarea pietei unice digitale", a adaugat Mariya Gabriel.

Pana in 2020, sunt puse la dispozitie 120 de milioane de euro din bugetul UE pentru finantarea echipamentelor necesare in scopul de a furniza servicii Wi-Fi publice gratuite in aproximativ 8.000 de localitati din toate statele membre, precum si in Norvegia si Islanda.

Etapa de inregistrare pentru WiFi4EU incepe in data de 20 martie 2018, localitatile ar trebui sa se inregistreze pe portalul www.WiFi4EU.eu.

In ceea ce priveste etapa de depunere a cererilor, la mijlocul lunii mai 2018 vor putea fi depuse primele cereri de finantare, localitatile inregistrate putand solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU (in valoare de 15.000 euro fiecare).

Bonurile valorice vor fi distribuite pe baza principiului "primul sosit, primul servit".

In etapa de atribuire, Comisia va anunta cele 1.000 de localitati care vor primi finantare in prima etapa, asigurand un echilibru geografic. Fiecare tara participanta va primi cel putin 15 bonuri valorice.

In urmatorii doi ani, vor mai exista inca patru oportunitati de depunere a cererilor de finantare in cadrul WiFi4EU.

Retele finantate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fara publicitate si nu vor colecta date cu caracter personal.

Finantarea va fi acordata numai retelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente si cu o calitate similara in acelasi spatiu public.

Anuntata de presedintele Juncker in discursul sau privind starea Uniunii din septembrie 2016, initiativa WiFi4EU se inscrie in contextul unei revizuiri ambitioase a normelor UE din domeniul telecomunicatiilor, care include noi masuri menite sa raspunda nevoilor crescande in materie de conectivitate ale europenilor si sa stimuleze competitivitatea Europei.

UE a realizat rapid acorduri importante in domenii precum: eliminarea tarifelor de roaming, de la 15 iunie 2017, pentru toti calatorii din UE, portabilitatea continutului, care le va permite cetatenilor europeni, inca de la inceputul anului 2018, sa aiba acces, atunci cand calatoresc, la filmele, muzica, jocurile video sau cartile electronice la care sunt abonati la domiciliu sau eliberarea benzii de 700 MHz pentru dezvoltarea tehnologiei 5G si a unor noi servicii online.

De asemenea, sunt in curs de desfasurare negocieri privind 14 propuneri legislative din cadrul Strategiei privind piata unica digitala, una dintre prioritatile principale ale Comisiei Juncker. Comisia a incurajat Parlamentul European si Consiliul sa adopte rapid toate propunerile deja prezentate.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2105 ori