Bitdefender, pe drumul spre Bursa

Marti, 10 Iulie 2012, ora 12:58
1389 citiri
Bitdefender, pe drumul spre Bursa

Bitdefender, una dintre cele mai mari companii din industria IT romaneasca s-ar putea lista la bursa in urmatorii doi-trei ani, daca lucrurile continua sa evolueze ca pana acum.

Conform declaratiilor lui Florin Talpes, CEO si fondator al companiei, Bitdefender a devenit, de la infiintarea sa din 2001 si pana acum, un adevarat model demn de urmat pentru tinerii cu aptitudini in domeniul IT, iar acest lucru il face sa isi doreasca sa listeze compania pe Bursa, scrie Forbes.

Bitdefender ar deveni astfel, prima companie producatoare de tehnologii informatice din Romania care s-ar lista la Bursa.

Conform lui Talpes, securitatea virtuala a companiilor este un domeniul in dezvoltare din cauza numarului in crestere al hackerilor, dar si a competentelor acestora. Nefericirea unora este insa castigul altora, iar atacurile din ce in ce mai frecvente asupra retelelor private ale companiilor din intreaga lume accelereaza dezvoltarea Bitdefender. CEO-ul Bitdefender se mandreste cu cercetarile realizate de compania pe care o conduce, acestea rezultand intr-o solutie de securitate competitiva superioara celor oferite de rivali.

De la infiintarea sa in 2001, Bitdefender a reusit sa se dezvolte cu rapiditate, devenind un adevarat nume la nivel international printre producatorii de servicii de securitate informatica. Pana acum, compania este prezenta in peste 100 de tari din intreaga lume, cu birouri teritoriale, inclusiv Marea Britanie, SUA, Germania, Franta si Spania, dar si prin parteneriate strategice.

In intreaga companie sunt peste 670 de angajati, cu 10% mai multi decat anul precedent. Prin comparatie, un alt competitor, AVG, prezent si pe Bursele internationale, are 870 de angajati, venituri de 295 milioane de dolari si o marja de profit de 32%.

Bitdefender are portile deschise pentru investitori

Pentru a-si finanta aceasta crestere, Bitdefender s-a bazat in mare parte pe profit, dar din 2007 conducerea companiei a decis ca trebuie sa permita si accesul investitorilor straini. Conform lui Talpes, decizia a fost luata din dorinta de a combate cultura izolationista din Romania, nascuta in perioada comunista.

Odata cu aniversarea a 10 ani de activitate, Bitdefender a anuntat rebranduirea companiei. Din 2011, insemnul producatorului de elemente de securitate informatica este steagul dacic - jumatate lup, jumatate dragon.

Daca la inceput erau cativa hackeri, odata cu trecerea timpului si cu dezvoltarea tehnologica au aparut si retelele criminale care se imbogatesc prin exploatarea problemelor de securitate ale marilor companii, dar si ale bancilor din intreaga lume.

Majoritatea hackerilor castiga bani dupa ce reusesc sa iti fure parolele de acces, conturile cartilor de credit si alte date personale. Aproape un miliard de dolari a fost castigat de aceste retele doar prin trimiterea de emailuri catre liste intregi de adrese, mailuri la care ulterior posesorii conturilor au raspuns.

Spre exemplu, doar hackerii din Rusia au facut pagube de 4,5 miliarde de dolari doar in 2011. La nivel global insa, cifrele sunt mult mai mari, castigurile ilicite ale hackerilor atingand 12,5 miliarde de dolari doar anul trecut, conform datelor companiei de investigatii ale crimelor cibernetice, Group-IB.

#listare Bitdefender bursa, #evolutie Bitdefender, #Talpes listare Bitdefender Bursa , #Securitate IT