Piata de publicitate online o duce bine. Telecomul investeste cel mai mult

Luni, 28 Mai 2012, ora 19:00
1683 citiri
Piata de publicitate online o duce bine. Telecomul investeste cel mai mult

Valoarea raportata a pietei de publicitate online din Romania s-a ridicat la 91,8 milioane de lei in 2011, dupa cum se arata in cea mai recenta editie a studiului Romanian Online Advertising Study (ROADS), derulat de IAB Romania si PwC Romania.

Veniturile inregistrate de cele 22 de companii participante la studiu, in semestrul al doilea al anului 2011, se ridica la 48 milioane de lei, inregistrand o crestere de 10%, comparativ cu primul semestrul al aceluiasi an si de 9% fata de veniturile inregistrate in acelasi semestru al anului 2010.

Raportat la grupul de referinta al anului 2010, valoarea pietei de publicitate online in semestrul al doilea din 2011 a crescut cu 8,8% fata de primul semestru, insa a inregistrat o scadere cu 5,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2010.

Spre deosebire de primul semestru al anului 2011, in a doua jumatate a anului, sectorul Telecom detine suprematia in ceea ce priveste valoarea investitiilor in publicitate online, secondat la o distanta considerabila de sectorul financiar si cel auto. De asemenea, ca si in ultimii doi ani, Telecom-ul este sectorul care conduce clasamentul valorii anuale a investitiilor in publicitate online.

La nivelul intregului an, dinamica veniturilor din publicitate online pentru toate companiile participante la studiu a cunoscut o crestere de 7% comparativ cu 2010. Cu toate acestea, raportat la grupul de referinta veniturile din 2011 au scazut cu 7,3% comparativ cu 2010.

Incepand cu anul acesta, s-au alaturat studiului patru noi participanti, ridicand numarul site-urilor reprezentante in cadrul studiului ROADS la peste 1.400 de site-uri romanesti reprezentate de 22 de companii.

#piata publicitate online, #valoare piata publicitate Romania , #Servicii Web