Bitdefender: Noi camere de supraveghere smart permit atacatorilor sa spioneze utilizatorii

Marti, 09 Aprilie 2019, ora 15:34
1308 citiri
Bitdefender: Noi camere de supraveghere smart permit atacatorilor sa spioneze utilizatorii
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Piata camerelor inteligente de supraveghere va creste anual cu 8% in perioada 2018-2023 pana la nivelul de doua miliarde de dolari. Desi camerele IP nu mai sunt demult o noutate, functionalitatile aduse de modelele smart au devenit din ce in ce mai atragatoare pentru utilizatori. Si poate si mai atragatoare pentru hackeri.

Cu dotari care variaza de la recunoasterea fizionomiei pana la senzori moderni de detectare a miscarii si conexiuni prin Wi-Fi sau bluetooth, camere smart pot acum citi numere de inmatriculare si pot interpreta comportamentul uman. Astfel, acestea devin unealta perfecta de supraveghere pentru locuinte si spatii comerciale.

Previziunile expertilor arata ca peste 45 de miliarde de camere vor fi active pana in 2022, iar o mare parte dintre acestea vor fi camere smart.

De mai multi ani insa, specialistii in securitate informatica au identificat numeroase vulnerabilitati in dispozitive conectatesi au avertizat constant atat producatorii, cat si utilizatorii acestora despre numeroasele pericole la care se expun cand atacatorii le controleaza de la distanta: sa supravegheze utilizatorii oricand in intimitatea caminului sau sa compromita retelele de acasa si chiar infrastructura globala ce permite functionarea internetului.

Imediat dupa incidentul Mirai, cand una dintre cele mai mari armate de dispozitive IoT pana la acel moment - de 600.000 de camere IP smart - a paralizat timp de o zi internetul in SUA, criminalii informatici au inceput sa isi concentreze toate eforturile inspre formarea unor botneti cat mai mari.

De fapt, cat mai multe gadgeturi inteligente, evident vulnerabile, intra sub controlul lor.

Spre exemplu, botneti aparuti ulterior, precum Hide and Seek, au fost actualizati mereu cu noi capacitati de exploatare a vulnerabilitatilor, tocmai ca sa devina din ce in ce mai mari si sa poata orchestra atacuri si mai devastatoare.

Vulnerabilitati in patru camere smart

Cercetatorii de la Bitdefender au analizat recent patru camere conectate si au descoperit ca toate au vulnerabilitati severe. Acestea pot fi exploatate de la distanta si pot fi controlate pe deplin de atacatori.

Una dintre camerele analizate este Keekoon KK005. Dupa ce au analizat sistemul de operare al tuturor dispozitivelor fabricate de acest producator, cercetatorii au concluzionat ca toate camerele acestuia sunt afectate de vulnerabilitati severe.

De la autentificare facila folosind credentiale de acces slabe, pana la injectari de comenzi si ...citeste mai departe despre "Bitdefender: Noi camere de supraveghere smart permit atacatorilor sa spioneze utilizatorii" pe Ziare.com

#BitDefender antivirus, #atac camere supraveghere , #Stiri Internet