Bugetul ANCOM, adoptat de comisiile parlamentare

Joi, 31 Martie 2011, ora 23:20
1772 citiri
Bugetul ANCOM, adoptat de comisiile parlamentare

Deputatii Comisiei pentru tehnologia informatiei si senatorii din cea economica au decis sa supuna plenului celor doua Camere reunite aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli ANCOM pentru anul 2011, in forma prezentata de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii. 

Potrivit unui comunicat de presa remis joi NewsIn, bugetul de venituri si cheltuieli, supus aprobarii, cuprinde resursele financiare pentru realizarea obiectivelor ANCOM in perioada exercitiului financiar 2011.

Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale ANCOM se asigura integral din venituri proprii. Veniturile totale previzionate se vor realiza, in principal, din tariful de utilizare a frecventelor spectrului radio si din tariful de utilizare a resurselor de numerotatie.

ANCOM a diminuat veniturile din tarifele de utilizare a spectrului radio cu 15%, pentru a stimula investitiile in noi tehnologii ale furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice, in conditiile in care acestia au inregistrat, in ultima perioada, scaderi ale veniturilor din activitatile specifice comunicatiilor electronice, informeaza comunicatul Comisiei pentru tehnologia informatiei.

Aceeasi sursa mentioneaza ca, i n bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2011, avand nivelul estimat al cheltuielilor de 308.341 mii lei si nivelul estimat al veniturilor de 212.000 mii lei, se inregistreaza un deficit in valoare de 96.341 mii lei, care urmeaza a se acoperi din excedentul anilor precedenti.

Disponibilitatile inregistrate la data de 31 decembrie 2010 sunt in suma de 425.984 mii lei, din care 68.980 mii lei reprezinta venituri din cota de afaceri in domeniul comunicatiilor electronice destinate serviciului universal.

"Fata de cele prezentate, cele doua Comisii reunite in sedinta din 29 martie 2011 au hotarat cu majoritate de voturi a membrilor prezenti sa supuna plenului celor doua Camere reunite aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli ANCOM pentru anul 2011, in forma prezentata de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii", se precizeaza in comunicat. 

#ancom, #tehnologie, #buget, #comisie parlamentara , #Stiri Internet