Facebook a inchis 270 de pagini operate de o agentie rusa pentru a influenta alegerile din strainatate

Miercuri, 04 Aprilie 2018, ora 09:20
1159 citiri
Facebook a inchis 270 de pagini operate de o agentie rusa pentru a influenta alegerile din strainatate
Foto: Arhiva Facebook/ Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg, cofondatorul si directorul general al Facebook, a anuntat marti seara ca platforma online a inchis peste 270 de pagini si conturi false care erau operate de o agentie rusa in vederea influentarii alegerilor din diverse tari.

Intr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Mark Zuckerberg a anuntat: "Astazi facem un pas important in protejarea integritatii alegerilor din intreaga lume, prin inchiderea a peste 270 de pagini si conturi operate de o organizatie rusa numita Internet Research Agency (IRA). Majoritatea actiunilor noastre de pana acum impotriva IRA au fost sa o impiedicam sa se amestece in alegeri din strainatate".

"Aceasta actualizare face referire la inchiderea paginilor agentiei ce vizeaza oamenii care traiesc in Rusia. Agentia rusa a actionat inselator si a incercat sa manipuleze oameni din SUA, Europa si Rusia - si nu ii vrem pe Facebook nicaieri in lume", a mai scris Zuckerberg.

El a oferit mai multe date despre eforturile platformei social media de a proteja integritatea alegerilor. A amintit ca, dupa 2016, Facebook a descoperit ca IRA a organizat o retea de sute de conturi false pentru a impartasi continut "dezbinator" si pentru a interveni in alegerile prezidentiale din SUA. "Am inceput investigarea activitatii lor la nivel global si sa le inchidem paginile si conturile".

Zuckerberg precizeaza ca, intre timp, tehnicile Facebook de a preveni amestecul unor natiuni in alegerile altora au fost imbunatatite. "Am construit mai multe instrumente avansate pentru a inlatura conturi false".

Acestea au fost folosite in cazul alegerilor din Franta (2017), unde au fost descoperite 30.000 de conturi false, Germania, inainte de alegerile din 2017, unde au lucrat direct cu Biroul de Securitate a Informatiilor, Alabama (2017), pentru senatul american, in cazul carora au descoperit conturi false din Macedonia care incercau sa distribuie informatii false, a exemplificat Zuckerberg.

In plus, investitiile in securitatea platformei au crescut. "Avem acum aproximativ 15.000 de oameni care lucreaza pentru securitatea si verificarea continutului. Vom mai avea 20.000 pana la finalul anului".

Potrivit directorului general, eforturile companiei in acest sens au ingreunat diverse state in a se amesteca in alegeri din strainatate.

"Cu actualizarea facuta astazi (marti - n.red.), am identificat o mare retea pe care IRA o foloseste pentru a manipula oamenii chiar din Rusia. Acesta este urmatorul pas spre eliminarea completa ...citeste mai departe despre "Facebook a inchis 270 de pagini operate de o agentie rusa pentru a influenta alegerile din strainatate" pe Ziare.com

#conturi inchise Facebook, #Zuckerberg conturi Facebook inchise, #Facebook Rusia alegeri , #Stiri Internet