Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Facebook vrea sa schimbe radical sistemul de ghidare a utilizatorilor. Ce ar putea sa foloseasca in loc de GPS

Facebook vrea sa schimbe radical sistemul de ghidare a utilizatorilor. Ce ar putea sa foloseasca in loc de GPS
In loc sa foloseasca GPS, date mobile sau o conexiune wireless pentru localizare, Facebook vrea sa realizeze un sistem de ghidare in care utilizatorul este indrumat de inteligenta artificiala.

Divizia de cercetare specializata in tehnici de inteligenta artificiala a Facebook, impreuna cu cercetatorii de la Universitatea din Montreal, au publicat o lucrare care prezinta un nou tip de retea neuronala.

Aceasta retea neuronala, avand acces la o harta detaliata a zonei, va ghida vocal utilizatorul fara a avea nevoie de GPS sau o conexiune la internet pentru a triangula pozitia acestuia.

Ghidarea si furnizarea indicatiilor se va realiza prin limbaj natural. Utilizatorul va pune intrebari obisnuite, de genul "Pe unde o iau acum", iar AI-ul ii va raspunde intr-un mod similar.

Inteligenta artificiala la randul ei va putea sa-i puna intrebari utilizatorului in acelasi limbaj natural, pentru a intelege mai bine unde se afla acesta. Spre exemplu, AI-ul il poate intreba pe utilizator: "Vezi o cladire albastra pe dreapta?".

In functie de raspunsurile pe care le primeste de la utilizator, AI-ul va putea sa-l localizeze fara ajutorul tehnologiilor folosite in mod traditional pentru navigare si ghidare.

O astfel de abordare ar fi mult mai naturala si mai practica pentru utilizatori. In loc sa se uite pe ecran pentru a vedea strazile sau sa caute pe telefon o adresa, toate operatiunile ce tin de navigare ar putea fi realizate prin dialog, fara ca soferului sau pietonului sa-i fie distrasa atentia catre un ecran.

Nu se cunoaste in acest moment cand o astfel de functionalitate ar putea deveni valabila, fiind vorba deocamdata doar de o lucrare teoretica.

Tinand cont ca invatarea mecanica este una dintre cele mai avansate proceduri din sfera inteligentei artificiale, acumularea de catre AI a informatiilor oferite de harti nu ar trebui sa dureze foarte mult.

De asemenea, limbajul natural, asa cum a demonstrat si Google cu noua versiune a asistentului sau digital, nu mai este o problema pentru dispozitivele mobile si entitatile virtuale.

In alta ordine de idei, tehnologia necesara pentru punerea in practica a acestui proiect, numit Talk The Walk, exista si l-ar putea transforma in realitate in doar cativa ani. ...citeste mai departe despre "Facebook vrea sa schimbe radical sistemul de ghidare a utilizatorilor. Ce ar putea sa foloseasca in loc de GPS" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 387 ori