Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ministrul Comunicatiilor nu e de acord ca Fiscul sa afle cine detine domenii .ro: Ar fi o problema legala

Ministrul Comunicatiilor nu e de acord ca Fiscul sa afle cine detine domenii .ro: Ar fi o problema legala
Ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu, nu este de acord ca Fiscul sa afle direct identitatea proprietarilor domeniilor. ro.

Ministrul a declarat, pentru Profit.ro, ca in cazul in care ANAF ar primi acces direct, din baza de date a Institutului National de Cercetare Dezvoltare in Informatica - I.C.I, ar exista o problema legata de legislatia datelor cu caracter personal.

"Premisele vizate sunt corecte: pe de-o parte, combaterea evaziunii fiscale, pe de alta parte, interoperabilitatea sistemelor informatice ale statului, ceea ce in principiu reprezinta doua argumente bune, daca ne rezumam strict la operatorii economici.

In schimb, daca ne referim la persoane fizice, atunci exista o problema in ceea ce priveste legislatia datelor cu caracter personal. Eu nu vad cum anume ar putea ANAF sa solicite aceste date fara ca utilizatorul (persoana care detine aceste date) sa isi dea acceptul. Prin urmare, nu va exista niciun astfel de demers fara o studiere temeinica a bazei legale, fara o consultare si o comunicare publica pe aceasta tema", a sustinut ministrul.

Jianu a precizat ca din cate stie este vorba despre un protocol de cooperare care se doreste a fi aprobat prin ordin comun al ministrului Comunicatiilor si al presedintelui ANAF.

"Prin urmare vreau sa contest premisa, pentru ca nu mi se pare ca este facut intr-o maniera corecta. Din ce inteleg este un demers al Cabinetului trecut, care pana in prezent nu mi-a fost adus la cunostinta (am aflat de el din presa) ", a punctat el, insistand ca proiectul sa fie pus in dezbatare publica inainte de a fi aplicat.

Reactia vine dupa ce presa a relatat ca ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Institutul National de Cercetare Dezvoltare in Informatica - I.C.I. Bucuresti vor semna un protocol de colaborare, astfel incat Fiscul sa aiba acces la datele de identificare ale detinatorilor de domenii cu extensia .ro. ...citeste mai departe despre "Ministrul Comunicatiilor nu e de acord ca Fiscul sa afle cine detine domenii .ro: Ar fi o problema legala" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 760 ori