Pachetele de servicii integrate pot reduce cu peste 30% costurile telecom ale unei companii

Joi, 24 Septembrie 2009, ora 13:20
1475 citiri
Pachetele de servicii integrate pot reduce cu peste 30% costurile telecom ale unei companii

Rationalizarea de catre companii a costurilor de comunicatii ar putea duce anul acesta la o crestere de peste 20% a consumului de servicii profesionale integrate de telecom, au anuntat joi reprezentantii operatorului Dial Telecom care face parte din compania Digital Cable Systems, citati de NewsIn.

"Intr-o perioada marcata de nevoia de optimizare a costurilor si de eficientizare a activitatii, pachetele de servicii integrate de comunicatii devin din ce in ce mai atragatoare, nu doar pentru consumatorii casnici, ci si pentru companii.

Pachetele complete de servicii, personalizate in functie de specificul si cerintele companiei, le pot aduce acestora economii lunare de peste 30%" conform reprezenatntilor companiei. Totodata, potrivit reprezentantilor Dial Telecom, acest tip de servicii si-a marit semnificativ ponderea in portofoliul unor operatori telecom, atingand deja o cota de 25% din totalul veniturilor.

"Tendinta de reducere a costurilor telecom ale companiilor a dus anul acesta la o schimbare a comportamentului de consum al acestora, catre o crestere a ponderii pachetelor de servicii integrate, avand ca rezultat, in cazul Dial Telecom, cresterea ponderii acestor produse de la 10 - 15% din veniturile companiei anul trecut, la aproximativ 25% pana la sfarsitul acestui an", a declarat CEO Digital Cable Systems Dinu Malacopol, companie care detine Dial Telecom, operator adresat in exclusivitate segmentului de business.

Potrivit lui Dinu Malacopol, de la inceputul anului s-a observat o crestere a solicitarilor de oferte personalizate fiecarui business in parte. Acesta a mai precizat ca daca anul trecut costurile companiilor cu serviciile telecom erau privite ca marginale, anul acesta abordarea s-a schimbat radical.

Aceasta situatie a permis Dial Telecom sa-si puna si mai mult in valoare avantajul oferit clientilor sai, de exemplu prin taxarea la secunda a serviciilor de voce, din prima secunda de convorbire, care ofera automat o reducere a costurilor de telefonie ale clientilor.

"In aceste conditii, in ceea ce priveste zona de solutii de voce orientata catre segmentul corporate, ne asteptam anul acesta la o crestere de aproximativ 20% pana la 40% in termeni de volum, comparativ cu anul trecut", a mai adaugat oficialul DCS.

Pe langa modificarea planurilor tarifare, reprezentantii Dial Telecom considera ca si numarul ofertelor speciale, targetate pe segmente de clienti si lansate de catre operatori au crescut anul acesta, acest lucru traducandu-se intr-o scadere a tarifelor de piata din zona de voce, pana la valori apropiate de cele ale tarifelor de interconectare, in special in cazul contractelor care depasesc o perioada de doi ani. Nici serviciile de Internet nu au fost ocolite de schimbari anul acesta.

Daca in anii trecuti o companie trebuia sa plateasca sume importante pentru upgrade-ul latimii de banda intre valori cuprinse intre 100Mbps si 1GB, anul acesta acest serviciu poate fi obtinut cu costuri mult mai rezonabile.

"Se remarca o orientare din ce in ce mai vizibila a operatorilor telecom catre nevoile clientilor, chiar mai mult decat in anii anteriori. Preturile sunt tot mai competitive, oferta de servicii se diversifica, iar consumatorii devin exigenti in ceea ce priveste calitatea serviciilor pentru care platesc", a completat Dinu Malacopol.

Compania Digital Cable Systems a fost infiintata in 2005, prin fuziunea mai multor companii de cablu, grupul DCS este unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de telecomunicatii de pe piata autohtona. Compania ofera servicii de transmisie prin cablu a programelor de televiziune, solutii de transmisiuni date si acces Internet, precum si telefonie fixa, atat pe segmentul business cat si pe cel al clientilor rezidentiali, pe piata din Romania.

Din portofoliul DCS fac parte brandurile AKTA care se adreseaza in exclusivitate consumatorilor individuali si Dial Telecom unul dintre cei mai importanti ofertanti de servicii de acest tip pe segmentul business. Dial Telecom este prezenta pe piata de telecomunicatii din Romania incepand cu anul 2001, ca subsidiara a Dial Telecom Cehia, fiind apoi preluata, in 2007, de grupul Digital Cable Systems.

In prezent, Dial Telecom este operatorul preferat de companii pentru servicii integrate de comunicatii electronice telefonie fixa, acces Internet, solutii de date si colocare servere. 

#servicii, # companii, # telecom, # clienti , #Stiri Internet