Paisprezece companii din domeniul IT reprezinta Romania la CeBIT 2010

Marti, 02 Martie 2010, ora 17:55
1703 citiri
Paisprezece companii din domeniul IT reprezinta Romania la CeBIT 2010

Paisprezece companii romanesti din domeniul IT vor reprezenta tara la editia din 2010 a targului european de tehnologie CeBIT, care a inceput marti la Hanovra, bugetul estimat pentru participarea din acest an fiind de aproximativ 200.000 euro, a declarat pentru NewsIn Valerica Dragomir.

"Companiile romanesti care participa anul acesta la CeBIT sunt Ambo Software, Brusch, Codespring, CS Romania, Fortech, Greensoft, IT Six Global Services, MosaIQ, Pentalog Romania, Romsoft, Ropardo, Sety, Smart Tech International si Veda Consulting", a precizat directorul executiv al Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), Valerica Dragomir.

"Exporturile IT, in special serviciile par sa fi devenit factorul de stabilitate si chiar de crestere pentru companiile romanesti in 2009, iar reactiile din piata ne arata ca evolutia va fi similara anul acesta", a mentionat Valerica Dragomir.

Directorul executiv al ANIS apreciaza ca situatia actuala de pe piata globala determina companiile sa isi cantareasca foarte atent deciziile strategice, investitiile si mai ales consturile, pe toate compartimentele afacerii.

"Austeritatea auto-impusa s-a manifestat in nevoia de externalizare a segmentelor secundare ale afacerii. Procesele de business, dezvoltarea aplicatiilor de management, procesele si serviciile IT, toate acestea sunt segmente pe care companiile romanesti le acopera cu succes si au reprezentat un vector de crestere in ultimii ani", mai arata Dragomir.

Anul trecut, la targul european de tehnologie de la Hanovra au participat 15 companii romanesti.

Cu toate acestea, in anii anteriori, numarul companiilor autohtone participante la CeBIT era cel putin dublu fata de cele inregistrate in 2009 sau 2010, scaderea putand fi pusa pe seama crizei financiare globale.

Totodata, targul CeBIT a inregistrat, per ansamblu, o scadere cu aproape 2.000 de firme a numarului de participanti, in comparatie cu 2007 si 2008, a specificat reprezentantul ANIS.

Companiile romanesti din domeniul IT se afla la a noua participare la CeBIT, prezenta lor fiind coordonata de ANIS, in cadrul unui program de promovare a exporturilor, dezvoltat de Ministerul Economiei, Comertului si Mediulului de Afaceri si Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine.

 

#tehnologie, # companii, # it, # cebit, # it , #Stiri Internet