Peste 800 de romance se vor specializa in domeniul IT, in cadrul unui proiect cu fonduri UE

Marti, 12 August 2014, ora 15:26
1412 citiri
Peste 800 de romance se vor specializa in domeniul IT, in cadrul unui proiect cu fonduri UE

Un numar de 826 de femei din toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei vor beneficia, in perioada urmatoare, de programe de formare profesionala de tip calificare, instruire in tehnologia informatiei si a comunicarii, dar si de formare si consiliere antreprenoriala, gratie Proiectului 'Focus Social - Initiativa pentru o Societate Sanatoasa", se arata intr-un comunicat.

"Proiectul se va desfasura pe o perioada de 18 luni si va fi implementat de SC Ventis Global Consulting SRL, in parteneriat cu Asociatia DONIT si SC Lugera&Magler Romania SRL. Obiectivul general al proiectului consta in contributia la imbunatatirea climatului social favorabil accesului egal pe piata muncii, prin dezvoltarea competentelor profesionale, dezvoltarea capacitatii institutionale si cresterea gradului de constientizare la nivel national privind prevenirii riscurilor de imbolnavire si de promovare a sanatatii. In cadrul proiectului vor fi organizate mese rotunde si ateliere de lucru cu reprezentanti ai administratiei locale, ai organizatiilor non-guvernamentale si ai mass-media", se arata in comunicat.

Potrivit comunicatului, proiectul vizeaza si consolidarea capacitatii actorilor organizationali esentiali in dezvoltarea sociala, in mod specific autoritatile publice, operatorii mass media si organizatiile neguvernamentale.

#tehnologia informatiei, #calificare femei tehnologia informatiei , #Stiri Internet