Piata romaneasca a serviciilor IT a fost de 261,16 milioane in 2008

Joi, 12 Februarie 2009, ora 13:53
2236 citiri
Piata romaneasca a serviciilor IT a fost de 261,16 milioane in 2008

Piata locala a serviciilor IT a avut in 2008 o valoare de 261,16 milioane de euro, in crestere cu 16,8% fata de 2007, cand a inregistrat 223,44 milioane de euro, potrivit raportului IT lunar publicat de NewsIn, din datele transmise de catre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Din totalul acestei piete, consultanta IT a avut, anul trecut, o valoare de 33,11 milioane de euro (plus 19,9% fata de 2007), implementarea IT 147,34 milioane de euro (+19,6%), serviciile de suport 58,81 milioane de euro (+10,8%), managementul operatiunilor 11,32 milioane de euro (+12,5%), iar instruirea IT 10,58 milioane de euro (+9,7).

In ultimii cinci ani, serviciile IT aproape s-au dublat, de la 135,12 milioane de euro, in 2004, la 261,16 milioane de euro in 2008.

Piata romaneasca de tehnologie a informatiei a avut in 2008 o valoare totala de 2101,81 milioane de euro (2,1 miliarde de euro), in crestere cu 28% fata de anul anterior, potrivit Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

In perioada 2004-2008, piata IT autohtona a cunoscut o crestere semnificativa, de la o valoare de 922,11 milioane de euro in 2004 la 2,1 miliarde de euro anul trecut. Astfel, in 2008, piata de hardware a inregistrat o valoare de 1604,78 milioane de euro (1,6 mld. euro), piata de pachete software 235,88 milioane de euro, iar piata serviciilor IT 261,16 milioane de euro.

Potrivit MCSI, in perioada urmatoare vom asista la intensificarea competitiei, in paralel cu procesul de consolidare a pietei, aliniat vectorului identificat la nivel mondial. Companiile nationale, internationale sau multinationale vor lupta pentru cote cat mai mari din investitiile locale, straine si fonduri structurale europene destinate zonei de IT.

#euro, #it, #milioane, #piata, #produse, #servicii , #Stiri Internet