Twitter a dublat limita de caractere pentru mesaje

Miercuri, 08 Noiembrie 2017, ora 11:18
1104 citiri
Twitter a dublat limita de caractere pentru mesaje
Foto: Facebook/Twitter

Reteaua de socializare Twitter a dublat numarul de caractere permise pentru un mesaj, la 280, o inovatie destinata sa atraga mai multi utilizatori si deja inaugurata de presedintele american, Donald Trump.

"Am marit numarul limita de caractere! Vrem ca toata lumea sa se poata exprima mai usor si mai rapid", a postat compania pe contul sau de Twitter. Jack Dorsey, fondatorul retelei, a ales un anunt mai sobru: "140+140!"

Utilizator pasionat al retelei, presedintele american, Donald Trump, a inaugurat deja noul format cu un mesaj de 216 caractere despre discursul tinut in timpul vizitei sale in Coreea de Sud, informeaza AFP.

"Scopul nostru este sa marim numarul de caractere, pastrand in continuare viteza si concizia care au consacrat Twitter", au explicat reprezentantii retelei sociale care a testat recent modificarea pe conturile catorva utilizatori.

Testele fiind considerate reusite, "lansam schimbarea in toate limbile" cu alfabet latin pentru care limita de 140 de caractere era problematica, spre deosebire de japoneza, coreeana sau chineza, limbi mai compacte, informeaza Twitter.

Compania a ajuns la concluzia ca limita de 140 de caractere il face pe utilizator sa piarda timpul modificand sau editand mesajul, cu riscul de a renunta de tot la a mai utiliza Twitter.

Dupa ce compania a anuntat, in septembrie, demararea testelor pentru marirea numarului de caractere, informatia a starnit o avalansa de reactii, unii dintre utilizatori amuzandu-se sa testeze noua caracteristica, in timp ce altii au folosit prilejul pentru a-l ironiza pe presedintele Donald Trump.

"Voi renunta la cele 140 de caractere suplimentare, daca Twitter dezactiveaza contul lui Trump", a scris DaShanne Stokes, militant pentru drepturile civile in Statele Unite, estimand ca decizia Twitter va oferi presedintelui "o arma mai puternica cu care sa faca rau mai multor oameni".

Jennifer Grygiel, profesor de comunicare la Universitatea din Syracuse, este optimista in privinta noii caracteristici care "va modifica in mod fundamental, din nou, modul in care comunicam", a spus aceasta pentru AFP.

"Acest lucru va incetini viteza cu care utilizatorii consuma informatia si va permite mai multa claritate. Nu este un lucru rau in contextul actual in care liderii mondiali fac amenintari militare prin intermediul retelei sociale", continua aceasta facand aluzie la Donald Trump.

Foarte activ pe Twitter unde posteaza de mai multe ori pe zi, presedintele american foloseste platfo ...citeste mai departe despre "Twitter a dublat limita de caractere pentru mesaje" pe Ziare.com

#Twitter numar caractere mesaj , #Stiri Internet