Viitorul suna rau pentru piata telefoanelor mobile

Miercuri, 04 Februarie 2009, ora 15:52
2311 citiri
Viitorul suna rau pentru piata telefoanelor mobile

Vanzarile de telefoane mobile au scazut dramatic, se pare ca inca o industrie e pe cale sa pice in ghearele recesiunii.

Insa problema este una mult mai complexa decat simplul fapt ca zilele insorite ale industriei telefoanelor mobile s-au sfarsit.

Problema este una simpla: cum sa extinzi o piata cand patru miliarde de oameni din sase detin deja cel putin un telefon mobil? Si chiar si in tarile in curs de dezvoltare unde piata este subdezvoltata, oamenii cheltuiesc din ce in ce mai putin pe telefoane si servicii de telefonie.

"Nu cred ca ma poate contrazice cineva cand spun ca zilele industriei wireless s-au terminat. Suntem ingrozitor de aproape de saturatie", a spus Craig Moffett, analist al Sanford C. Bernstein, citat de International Herald Tribune.

"Nu este corect sa o consideram drept o problema ciclica. A face asta inseamna ca dupa recesiune sa ne asteptam ca vanzarile sa creasca din nou si nu exista niciun motiv sa speram asa ceva", a adaugat Moffett.

In sustinerea afirmatiilor analistului vine anuntul de ieri al companiei Motorola care a raportat pierderi de 3,6 miliarde de dolari pentru ultimul trimestru din 2008 si a suspendat acordarea dividendelor.

Reprezentantii companiei au dat vina pe diminuarea valorii pietei de telefonie mobila, pe fondul crizei. In urma anuntului, actiunile sale au cazut cu 11 procente la bursa.

Vanzarile companiei au scazut cu 26 de procente fata de anul precedent, fiind evaluate la 7,14 miliarde de dolari.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#mobile, #recesiune, #scadere, #telefoane, #vanzari , #Stiri Internet