Facebook i-a dat in judecata pe avocatii unui barbat care solicitase 50% din actiunile companiei

Miercuri, 22 Octombrie 2014, ora 08:55
1592 citiri
Facebook i-a dat in judecata pe avocatii unui barbat care solicitase 50% din actiunile companiei
www.kitguru.net

Reteaua de socializare Facebook si presedintele ei fondator Mark Zuckerberg i-au dat in judecata, luni, pentru complicitate la frauda, pe avocatii lui Paul Ceglia, un barbat care a incercat sa il escrocheze pe omul de afaceri american si sa obtina 50% din actiunile companiei.

Paul Ceglia a afirmat intr-o plangere depusa la tribunal in 2010 ca Mark Zuckerberg i-a promis jumatate din companie, insa CEO-ul firmei si ceilalti reprezentanti ai Facebook au spus ca documentele furnizate erau false. Paul Ceglia a fost in cele din urma arestat in 2012 si acuzat ca a implementat "o stratagema de mai multe miliarde de dolari pentru a insela Facebook", transmitere Mediafax.

Plangerea depusa luni la Curtea Suprema din statul american New York vizeaza mai multe cabinete de avocatura, inclusiv unul dintre cele mai cunoscute din Statele Unite, DLA Piper, ca si mai multi avocati cu titlu individual.

"Avocatii vizati si clientul lor, Paul Ceglia, au conspirat pentru a depune si instrumenta o plangere frauduloasa contra Facebook si a presedintelui ei fondator Mark Zuckerberg, care se bazeaza pe dovezi false, in vederea fortarii unui acord profitabil", se afirma in acel document.

"Avocatii care il reprezinta pe Paul Ceglia stiu sau ar fi trebuit sa stie ca plangerea era frauduloasa", adauga documentul depus luni in instanta.

Compania Facebook mai spune in plangerea sa ca DLA Piper a jucat "un rol central" facand "declaratii publice false" si "s-a folosit de buna sa reputatie, fiind unul dintre cele mai mari cabinete de avocatura din lume, pentru a intari credibilitatea procedurii frauduloase initiate de Paul Ceglia".

Facebook solicita despagubiri financiare pentru a achita onorariile avocatilor sai si costurile generate de procesul in care s-a aparat contra plangerii depuse de Paul Ceglia, ca si anumite amenzi contra acelor avocati.

Intr-un comunicat de presa, cabinetul DLA Piper si-a anuntat intentia de a se apara "cu tarie" contra "unei plangeri total lipsita de fundament, depusa in cadrul unei tactici de intimidare a avocatilor care doreau sa atace Facebook".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Facebook judecata barbat, #barbat solicitare actiuni Facebook , #Stiri IT