Facebook si Microsoft trag impreuna fibra optica intre Europa si SUA pe sub Atlantic

Vineri, 27 Mai 2016, ora 11:20
9753 citiri
Facebook si Microsoft trag impreuna fibra optica intre Europa si SUA pe sub Atlantic
Foto: Wikimedia

Gigantii IT americani Facebook si Microsoft si-au unit fortele intr-un proiect strategic care le-ar putea asigura un si mai mare control asupra Internetului.

Cele doua companii intentioneaza sa construiasca un nou cablu de date pe sub Oceanul Atlantic, care va lega coasta Virginiei de Spania, pe o distanta de aproximativ 6.500 km, informeaza Market Watch.

Noul cablu de date, numit Marea, va insuma opt linii de fibra optica, care il vor transforma automat in cea mai performanta cale de comunicatii digitale dintre America de Nord si Europa.

Marea ar putea fi operational inca din 2017, in urma asocierii celor doua companii americane cu operatorul spaniol de telefonie Telefonica SA.

Investitiile in infrastructura digitala de comunicatii au devenit o preocupare constanta a companiilor IT din Statele Unite, pe masura ce Facebook, Microsoft, Amazon si corporatia mama a Google, Alphabet, isi disputa piata de date la nivel global.

Un comunicat comun remis de Facebook si Microsoft insista asupra importantei pe care noul cablu de date dintre SUA si Europa il va avea asupra mediului digital la nivel global, atat din punct de vedere al datelor comerciale, cat si pentru stocarea acestora in sistemele cloud computing sau chiar pentru simpla comunicare prin intermediul retelelor de socializare.

#cablu de date transatlantic, #poiect comun Facebook Microsoft, #comunicatii digitale SUA UE , #Viteza internet