Cati bani se pot castiga din agricultura in Romania

Marti, 19 Octombrie 2010, ora 11:37
2359 citiri
Cati bani se pot castiga din agricultura in Romania

Romania este considerata una din tarile cu cel mai mare potential agricol din Europa, ajungand, recent, in top 10 al producatorilor de porumb, la nivel mondial, si al producatorilor de lapte, la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit specialistilor in domeniu insa, Romania ar putea ajunge chiar mai sus de atat. Nicolae Sitaru, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, spune ca motivele pentru care Romania nu reuseste sa-si atinga adevaratul potential e lipsa sistemelor de irigatie, a tehnologiilor de ultima generatie si, mai ales, a banilor.

Cu toate acestea, exista oameni de afaceri care au investit in agricultura si au ajuns printre cei mai bogati romani, potrivit Top 300 Capital. Iata-i pe primii cinci:

Ioan Niculae: 1,250 - 1,400 miliarde de euro

Inceperea crizei si in Romania nu prevestea nimic bun nici pentru domeniul agricol, insa afacerile lui Ioan Niculae (foto) au reintrat pe crestere accentuata odata cu anuntul Rusiei de sistare a exporturilor de cereale, in urma unor incendii devastatoare in vara anului 2010.

Pietele internationale au reactionat puternic, mai ales ca si Ucraina a recurs la o masura similara. Astfel, pretul graului s-a majorat cu 70 la suta, iar, potrivit studiilor internationale, cererea de ingrasaminte chimice, cum ar fi ureea, se va majora cu 17 la suta. Omul de afaceri le produce pe ambele.

In 2008, cifra de afaceri a grupului Interagro a fost de 1,2 miliarde de euro, insa anul trecut a scazut pana la 700 de milioane de euro. Potrivit lui Niculae, in 2010, estimeaza o revenire la nivelul din 2008.

Printre investitiile recente se numara fabrica din Zimnicea, unde produce 80.000 de tone de bioetanol. Astfel, Romania a ajuns pe locul al treilea in randul producatorilor de bioetanol, dupa Polonia si Ungaria.

De asemenea, omul de afaceri investeste 80 de milioane de euro in sase centrale electrice in cogenerare, care vor asigura 110 MW/h si vor alimenta intreg grupul Interagro.

Camelia si Corina Voiculescu: 1 - 1,1 miliarde de euro

Familia Voiculescu este cunoscuta mai ales pentru afacerile din mass media, fiind proprietara grupului Intact, insa a investit masiv si in domeniul agriculturii.

Astfel, Camelia si Corina Voiculescu detin o fabrica de paine in Ploiesti. De asemenea, au investit in utilaje agricole, valoarea totala a investitiilor ridicandu-se, la nivel de grup, la 27 de milioane de euro.

Anul trecut, afacerile familiei Voiculescu au inregistrat o cifra de afaceri consolidata de 300 de milioane de euro.

Ioan Niculaie: 300 - 310 milioane de euro

Brasoveanul Ioan Niculaie nu este prea optimist in privinta evolutiei afacerilor sale in acest an, estimand o scadere de 30 la suta, comparativ cu varful inregistrat in 2008.

Omul de afaceri detine mai multe sute de hectare de teren arabil, cateva livezi si aproximativ 100 de hectare de vita-de-vie. De asemenea, a investit, in urma cu doi ani, doua milioane de euro intr-o ferma de 400 de vaci in Codlea.

In acest an, insa, Niculaie a sistat toate investitiile, inclusiv cele in constructia unui hotel de cinci stele, care era deja inceput.

Marin Moraru: 165 - 170 milioane de euro

Proprietarul grupului de firme Marex a finalizat, in 2009, investitiile intr-o fabrica de bioetanol si a livrat peste 200.000 de porci.

Pentru viitorul apropiat, principala sa preocupare este, insa, producerea de energie termica si electrica din surse regenerabile. In acest sens, a depus deja proiectele de accesare a fondurilor europene pentru doua instalatii de obtinere a gazului din dejectiile de porci, cu transformarea acestora in energie.

De asemenea, pana in 2014, Moraru intentioneaza sa puna in functiune o a doua fabrica de bioetanol.

Culitata Tarata: 120 milioane de euro

Omul de afaceri din Piatra-Neamt este unul din cei mai mari cultivatori de organisme modificate genetic, in special porumb. In total, Culita Tarata a cultivat, anul trecut, 3.000 de hectare, din care 1.150 apartin celor trei fii ai sai.

Totusi, potrivit spuselor sale, in 2010 recolta va fi mai scazuta, din cauza vremii nefavorabile. Astfel, de la o recolta normala de 7,5 de tone de cereale la hectar, in acest an Tarata estimeaza 4 - 4,2 tone de cereale la hectar.

In schimb, omul de afaceri estimeaza un an bun pentru afacerile cu furaje, spunand ca cea mai mare parte a porumbului modificat genetic va fi vandut drept furaje.

Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Statisticile oficiale arată că România are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare patru persoane care locuiesc în...
#bani, #miliardari, #afaceri, #agricultura, #romania , #stiri Ioan Niculae