Rusia ameninta Europa cu masuri de retorsiune

Duminica, 16 Octombrie 2011, ora 21:10
3046 citiri
Rusia ameninta Europa cu masuri de retorsiune

Cooperarea dintre Europa si Rusia intampina probleme din cauza noilor reglementari in domeniul energiei propuse de Comisia Europeana, iar Moscova va fi nevoita sa ia masuri de retorsiune, a amenintat vineri presedintele rus Dmitri Medvedev, potrivit NewsIn.

Al treilea pachet de propuneri legislative in domeniul pietei europene de gaz si electricitate vizeaza preturi mai corecte, energie mai curata, securitatea aprovizionarilor, dar si posibilitatea data consumatorului de a alege intre furnizori. Pachetul a fost adoptat la 19 septembrie 2007 si trebuia sa fie pus in practica pana in martie anul acesta. Totusi, nu toate statele UE au respectat termenul-limita.

UE urmareste sa separe productia si furnizarea de energie de retelele de transport ale acesteia, sa faciliteze comertul transfrontalier cu energie, sa existe autoritati nationale de reglementare mai eficiente si sa promoveze colaborarea si investitiile transfrontaliere, o mai mare transparenta a operatiunilor si furnizorilor si sa sporeasca solidaritatea intre membrii UE. Astfel, potrivit noii legislatii, o companie care vinde gaz nu poate detine si reteaua de transport.

Aceste politici afecteaza cu precadere activitatile companiilor integrate pe verticala, cum este gigantul rus Gazprom, care detine monopolul furnizarii si transportului de gaze.

Europa, care depinde de gazul rusesc in proportie de aproape 25%, a avut deja de suferit in doua randuri, in plina iarna, de pe urma conflictului dintre furnizorul rus de gaze si Ucraina, al carei teritoriu este traversat de reteaua prin care se asigura tranzitul gazelor ruse catre Europa. Gazprom doreste sa preia controlul asupra acestei retele in schimbul unui pret mai bun la gaze pentru Ucraina.

Medvedev a declarat vineri ca el si colegii lui au intrebat in mod repetat UE despre "consecintele implementarii directe" a reglementarilor din al treilea pachet energetic.

"Au avut loc recent o serie de evolutii care vor cauza probleme cooperarii in domeniul gazelor", a avertizat Medvedev. "Ma refer la bazele de reglementare, contracte si organizare", a mentionat seful Kremlinului.

El i-a cerut ministrului energiei, Serghei smatko, si sefului Gazprom, Aleksei Miller, sa-i prezinte propuneri in ceea ce priveste modalitatea in care Rusia ar trebui sa-si construiasca relatiile cu UE in contextul celui de-al III-lea Pachet Energetic.

Seful statului a ridicat aceasta problema in timpul unei sedinte a Consiliului de Securitate, noteaza agentia FOCUS News, care precizeaza ca separarea vanzarilor de transportul gazelor contrazice interesele Gazpromului.

Ministrul roman al energiei, Ion Ariton, care a fost la inceputul acestei luni la Moscova, le-a mentionat interlocutorilor sai necesitatea de a face modificari ale contractelor bilaterale din domeniul gazelor pentru a le armoniza cu noua legislatie UE. Partea rusa a aratat ca respectivele contracte expira abia peste cativa ani, sugerand astfel ca nu este dispusa sa opereze cuvenitele modificari.

Potrivit corespondentului RRA, in cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale romano-ruse, Romania - dupa cum se preciza in protocolul acestei reuniuni - "a propus renegocierea conventiilor din 1986 si 1996 privind tranzitul de gaze rusesti, pentru a se conforma astfel normelor Uniunii Europene, inclusiv prelungirea cu doar un an a contractului de tranzit care expira pe 31 decembrie.

Partea rusa, insa, a informat ca aceste conventii sunt valabile pana in 2015, respectiv 2016 si, potrivit contractelor pe termen lung, tranzitul trebuie sa se efectueze in conformitate cu ele, Rusia propunand prelungirea contractului de tranzit pe intreaga durata a conventiilor".

Statele UE risca sa fie aduse in fata justitiei europene, daca nu isi armonizeaza legislatia nationala cu cea comunitara. Romania are deja declansata, din mai, o procedura de infringement (incalcare a tratatelor), din cauza unui acord cu Rusia in domeniul aviatiei. Documentul nu respecta obligatia tratamentului egal aplicat liniilor aeriene din UE si afecteaza concurenta dintre acestea.

Rusia este una dintre putinele tari din lume care nu recunoaste ca toti transportatorii din UE trebuie tratati in mod egal si ca termenii oricarui acord bilateral trebuie sa includa "clauza de desemnare a UE", care trebuie aplicata tuturor, arata un comunicat al Comisiei Europene. Refuzul Rusiei creeaza probleme grave in practica, periclitand drepturile de trafic, de pilda, pentru liniile aeriene preluate de un transportator dintr-un alt stat membru UE.

Ministerul Transporturilor a anuntat ca a solicitat, in februarie, partii ruse revizuirea cadrului juridic bilateral pentru operarea serviciilor aeriene intre cele doua tari, iar Rusia a comunicat ca anul acesta va lua masurile corespunzatoare pentru amendarea acordurilor bilaterale cu statele UE.

#energie, #gaze rusia, #medvedev, #ue, #gaze rusesti , #stiri Ion Ariton