Videanu, despre renuntarea la functia din Guvern: M-am consultat cu mine insumi

Vineri, 03 Septembrie 2010, ora 01:58
1231 citiri
Videanu, despre renuntarea la functia din Guvern: M-am consultat cu mine insumi

Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a declarat ca nu i-a fost greu sa renunte la minister, fiind pregatit sa se ocupe de gestionarea treburilor curente ale partidului, informeaza Newsin. 

Videanu a spus ca nu renunta greu la Ministerul Economiei pe care l-a condus pana joi, dar ca regreta ca nu a reusit sa infiinteze cele doua companii energetice nationale. El a sustinut ca succesorul sau la minister, Ion Ariton, are expertiza necesara unei asemenea functii.

"Eu tin legatura de foarte multa vreme cu domnul Ariton, nu de acum, de cateva luni de zile. Este un om care are expertiza in domeniu, ne-am impartasit opinii reciproce, este presedintele Comisiei de buget-finante din Senat si orice minister economic are legatura cu ceea ce inseamna bugetul unei natiuni, asa ca comunicarea este una foarte facila", a spus Videanu.

Intrebat cu cine s-a consultat inainte de decizia de a renunta la functia de ministru, Videanu a raspuns: "Sincer, cu mine insumi. M-am consultat cu mine insumi, asa am crezut ca e corect si chiar cred ca in momentul de fata pentru PDL este insuficient numai palierul guvernarii.

Si partidul este la fel de important, mai ales ca va trebui sa incepem pregatirea alegerilor locale.".

Liderul pedelist a adaugat ca, fiind cel mai liber dintre fruntasii PDL, va asigura functionarea zilnica a partidului. Intrebat daca unul din motivele hotararii sale a fost si nevoia de a se linisti spiritele din partid, Videanu a spus ca nu acesta a fost motivul care l-a determinat sa se retraga.

"Nici bunul Dumnezeu nu ne multumeste pe toti. Sigur ca nimeni nu exista pe pamant care sa poata sa multumeasca pe toti. Nu acesta a fost argumentul, a fost o analiza pe care am facut-o cu mine insumi si am luat aceasta decizie", a mai spus Videanu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#videanu, #remaniere, #guvern , #stiri Ion Ariton