Locuin?ele din ansamblurile reziden?iale noi se inchiriaz? pe sume mai mari decat cele cerute pentru apartamentele vechi. Tinerii manageri sunt clientii vizati de proprietarii de apartamente noi.
Criza imobiliara a dat nastere la un nou
segment pe aceasta piata, cel al locuintelor noi destinate clasei de mijloc
care sunt scoase la inchiriere. Oferta s-a majorat in ultimele luni, in care
s-a inregistrat, pe de alta parte, o reducere a numarului de tranzactii, iar
preturile au mai crescut. "Numarul de tranzactii a fost mic si pentru
apartamentele vechi, dar si pentru cele noi. Cei care au achizitionat apartamente
noi trebuie sa le dea o intrebuintare, astfel ca le inchiriaza. Daca piata isi
va reveni, probabil ca vor incerca sa le vanda", spune Ion Radu Zilisteanu,
purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.
Sumele cerute pentru inchirierea acestor
locuinte sunt mai mari decat cele care se solicita pentru apartamentele vechi.
Quadra Place este un ansamblu rezidential
situat in Parcul Politehnicii, zona Militari, care s-a vandut foarte bine, asta
si datorita pretului mic cu care s-a inceput vanzarea. In prezent, pentru o
garsoniera se cere o chirie de 400-500 de euro. In acelasi ansamblu
rezidential, pentru un apartament cu doua camere se cer 700-800 de euro lunar,
in vreme ce pentru un apartament cu trei camere se cer 900-1.000 de euro. Un
alt ansamblu rezidential situat intr-un cartier din Bucuresti si care s-a
vandut foarte bine este Jupiter. Pretentiile proprietarilor sunt mai mici
decat in cazul Quadra.
Pentru o garsoniera se cer 400 de
euro/luna, in vreme ce pentru un apartament cu doua camere in acest ansamblu se
cer 600 de euro/luna. In cartierele din Bucuresti, o garsoniera se inchiriaza
cu 300-350 de euro/luna. In Confort Park, ansamblu rezidential construit in
zona Vitan-Barzesti, se cer 700 de euro/luna pentru un apartament cu doua
camere, in vreme ce pentru unul cu trei camere se ajunge la 900-1.000 de euro.
In Central Park, ansamblu situat pe Stefan cel Mare, preturile cerute sunt mai
mari: 1.200 de euro/luna pentru un apartament cu doua camere si peste 1.800 de
euro/luna pentru unul cu trei camere. Se considera ca diferenta dintre chiria
pentru un apartament nou si cea pentru unul vechi nu va fi mare.
"Cei care scot spre inchiriere astfel de
apartamente se gandesc ca sunt noi si ofera mai mult confort decat cele vechi.
Ramane de vazut daca preturile cerute vor fi validate de piata", mai spune Ion
Radu Zilisteanu. Acesta mai afirma ca cei vizati pentru inchirierea de
apartamente noi sunt tinerii cu pozitii de middle management in cadrul
multinationalelor, care, din cauza problemelor cu care se confrunta piata, nu
pot accesa un credit imobiliar.