Ce fac Becali, Popoviciu si Tiriac cu terenurile cumparate inainte de criza?

Vineri, 08 Octombrie 2010, ora 10:04
2121 citiri
Ce fac Becali, Popoviciu si Tiriac cu terenurile cumparate inainte de criza?

George Becali, TriGranit, Cefin, Gabriel Popoviciu si Ion Tiriac, primii cinci dintre marii proprietari de terenuri pentru constructii din Romania, au acumulat inainte de criza imobiliara o suprafata totala de 1.521 de hectare. 

Intrucat riscul unei constructii noi este prea mare in aceasta perioada, proprietarii prefera sa pastreze aceste terenuri nedezvoltate, chiar daca marcheaza pierderi in fiecare luna, informeaza Capital.

Becali a realizat ca vanzarea de terenuri nu mai este profitabila si vede, ca alternativa, dezvoltarea de locuinte pe care sa le vanda sub pretul pietei.

Patronul Stelei are in dezvoltare un bloc cu circa 300 de locuinte sociale la Zimnicea, a carui valoare a fost estimata la un milion de euro, si alte sase blocuri de locuinte cu cate cinci etaje, cu o suprafata totala construita de 84.775 mp, a caror valoare se ridica la peste 80 milioane de euro.

In 2006-2007, George Becali a vandut terenuri in valoare de 100 de milioane de euro. Numarul tranzactiilor cu terenuri, incheiate in primele sase luni ale anului 2010, a fost la fel de redus ca in 2009, fiind finalizate doar tranzactii cu valoare scazuta, care nu au depasit zece milioane de euro. Omul de afaceri a acumulat, in anii de dinaintea crizei, o suprafata totala de 448 ha de teren.

Compania maghiara TriGranit a ajuns sa detina in prezent o suprafata totala de circa 382 ha de teren la nivel de tara in orase precum Bucuresti, Cluj, Constanta si Brasov.

In iunie anul acesta, TriGranit a reusit sa transfere mallul Polus Center Constanta catre partenerul sau Immoeast. Austriecii au platit doar un euro pentru proiectul aflat la stadiul de structura, preluand in schimb datoriile de circa 40 milioane de euro ale firmei dezvoltatoare.

Compania Cefin detine, prin divizia sa imobiliara, 250 de hectare in principalele orase din tara. Portofoliul de terenuri al companiei a fost evaluat in 2008 la circa 200 milioane de euro. Reprezentantii firmei estimeaza ca pe aceste terenuri pot dezvolta proiecte imobiliare in valoare totala de circa doua miliarde de euro, in principal pe segmentul industrial.

Gabriel Popoviciu, proprietarul celui mai mare complex de dezvoltare urbana din Romania, si-a amanat deocamdata planurile de continuare a proiectului din Baneasa, ce se intinde pe o suprafata de teren de 221 de hectare. Anul trecut, compania si-a revizuit bugetul de investitii la 15 milioane de euro de la 40 milioane de euro, cat era programat initial.

Popoviciu considera ca e mult mai riscant sa continue dezvoltarea unor proiecte care ar putea fi absorbite cu greu de piata si prefera sa-si tina terenurile goale pentru o perioada. "Nu am cumparat niciun teren pentru speculatie, ci doar pentru dezvoltari", spune el.

Familia Tiriac a cumparat, inainte de criza, circa 220 de hectare de terenuri pentru constructii, cele mai multe dintre ele fiind in zona Bucurestiul. Situatia financiara a grupului Tiriac permite conservarea acestor loturi si o parte insemnata din portofoliu este cuprinsa deja in planurile de dezvoltare ale Tiriac Imobiliare.

Ion Alexandru Tiriac, fiul cel mare al omului de afaceri Ion Tiriac, a anuntat, luna trecuta, din noua sa pozitie de sef al afacerilor derulate de grup pe piata locala, ca pe zona imobiliara vor fi derulate lucrarile la clubul din cadrul complexului rezidential de lux Stejarii - o investitie de circa 20 milioane de euro, iar pentru anul viitor are programata o cladire de birouri de 14 etaje localizata in Piata Victoriei.

#becali, #criza, #imobiliara, #piata, #popoviciu, #terenuri, #tiriac , #stiri Ion Tiriac