LE MONDE: Revenirea inflatiei

In schimb, ei nu ignora nimic din noua dictatura a proletariatului. in timp ce Logan se vinde ca painea calda si asigura esentialul castigurilor Renault, firma-mama a Daciei, ei se simt in mod evident in pozitie de forta pentru a cere mariri salariale de 70%.

Vorbind mai serios, aceasta greva constituie un dublu semnal. Primul este ca, dupa cum remarca fostul ministru al reformelor, Ilie Serbanescu, Romania nu mai este o "tara bananiera". Asemenea Spaniei sau Portugaliei de alaltaieri, a Sloveniei si a Ungariei de ieri, Romania beneficiaza la randul ei de integrarea sa in Uniunea Europeana. Ea atrage investitorii straini, treptat calificarile se ridica la nivelul normelor internationale, iar salariile cresc (cu 70% intre 2000 si 2007). Aceasta este mondializarea asa cum ne place sa fie.

Al doilea semnal depaseste cadrul romanesc. In sanul Uniunii Europene, tensiunile salariale sunt evidente in numeroase tari: in Germania mai ales, unde sindicatele au obtinut recent o  crestere de 5% in functiile publice si 5,2% in siderurugie. Ca sa nu vorbim de conductorii de tren care au obtinut 11% dupa o greva istorica.

Salariatii francezi, decisi sa se mobilizeze pentru puterea lor de cumparare si care au obtinut revenirea la indexari in unele intreprinderi ca l'Oreal, Axa sau Renault, nu sunt asadar izolati. Un semn printre celelalte: euromanifestatia pe care a organizat-o Confederatia europeana a sindicatelor (CES) la 5 aprilie la Ljubljana, care a reunit 20.000 de sindicalisti veniti din 23 de tari si a avut ca tema: "La atac pentru salarii echitabile". Din 1995, afirma CES, invocand date, remunerarile progreseaza mai putin decat productivitatea si decat produsul intern brut pe cap de locuitor.

Circumstante agravante: decalajul creste de la introducerea euro si si mai mult dupa extinderea la tarile Europei Centrale, in 2004. Justificate pentru cei interesanti, aceste cresteri salariale ar constitui un scenariu negru pentru Banca Centrala Europeana. La sfarsitul lui martie, in fata Parlamentului European, Jean-Claude Trichet, presedinte al BCE, a estimat ca, "pentru a mentine stabilitatea preturilor pe termen mediu si puterea de cumparare a tuturor cetatenilor din zona euro", trebuie sa se evite in mod categoric "schemele potrivit carora salariile nominale sa fie indexate dupa preturile de consum".

Totul este in curs de a se pune in miscare pentru o revenire a inflatiei. intr-un an, cresterea preturilor a atins 3,5% in zona euro. Aproape dublul obiectivului BCE (2%). in Spania, ea a atins chiar 4,6% in ritm anual. Fara precedent dupa 1995. Desigur, suntem inca departe de rata cu doua cifre din anii 1970 - cu toate ca unele tari ca Rusia sau Argentina sunt inca in acest stadiu - dar se intoarce o pagina: cea in care mondializarea ne apara contra cresterii preturilor.

De aproximativ 15 ani, integrarea noilor tari  in economia de piata - Europa Centrala, apoi China si India - s-a tradus prin sosirea a milioane de muncitori suplimentari. Aceasta mana de lucru ieftina a tras in mod logic salariile in jos. Chiar daca delocalizarile au fost relativ marginale, ele au constituit o sabie a lui Damocle suficienta pentru a calma revendicarile salariale in Occident. Aceasta a permis chiar sa fie compensata cresterea pretului materiilor prime, inclusiv a energiei. Franta a profitat de acest lucru.

"Preturile la import ale produselor manufacturate au scazut cu 8% din 2002, ceea ce a dus la un recul de aproape 1% a preturilor la consum ale produselor manufacturate, in timp ce preturile serviciilor au crescut cu 11% in aceeasi perioada", a calculat Mathilde Lemoine, director al studiilor economice la HSBC Franta.



'Stagflatie bizara'



Fara a fi depasita, aceasta epoca se apropie de sfarsit. in China, salariile medii au crescut se pare cu 20% in 2007. Autoritatile admit o penurie de muncitori calificati. Salariile cadrelor bilingve de la sanghai nu au nimic  de invidiat la cele occidentale. si incet-incet, yuan-ul se reevaluaza fata de dolar, dar si fata de euro.

Rezultatul: importurile provenite din "uzina lumii" sunt tot mai scumpe. Mai ales, cresterea economica mondiala a fost atat de mare in ultimii ani incat cererea de materii prime a fost mai mare ca oricand. Cei care la inceputul secolului  XXI prevedeau ca "noua economie" va trimite industria la Muzeul artelor si traditiilor populare greseau intrutotul. Petrolul, cimentul, arama, otelul nu au cunoscut niciodata un asemenea succes.



Totul se cumpara la preturi de aur, cu atat mai mult cu cat solicitarii fizice de materii prime i se adauga o speculatie necunoscuta pana acum. Lasand deoparte actiunile considerate prea riscante sau bonurile de tezaur americane care nu mai aduc nimic, pietele financiare investesc de acum in materiile prime, dezorganizand comertul de produse de prima necesitate.

Rezultatul: pretul orezului a crescut cu 31% in cateva ore la sfarsitul lunii martie. in numeroase tari in ascensiune, cresterea preturilor materiilor prime agricole a devenit o problema politica majora. tarile exportatoare cauta sa isi inchida frontierele. Importatorii subventioneaza.

Fie ea importata sau domestica, inflatia creste aproape peste tot: este de 6% in China si in India, peste 5% in ansamblul Asiei (un record de peste 10 ani), si peste 3,4% in tarile OECD. Desi cauzele sunt cunoscute, opiniile asupra consecintelor fenomenului si a remediilor care trebuie aduse sunt diferite.

In mod bizar, acest puseu inflationist intervine in timp ce prima putere economica mondiala asista la scaderea cresterii sale. Cei mai optimisti trag concluzia ca pretul petrolului va da inapoi si economia va demara. Altii dimpotriva, ca Patrick Artus (Natixis), gandesc ca se va cunoaste o "stagflatie bizara". Dar daca intreprinderile trebuie sa se uite bine inainte de a delocaliza in China sau in Romania, nu este nici un indiciu ca ele sunt gata sa creasca in mod durabil salariile in detrimentul profiturilor lor.