Schimbari la BCE. "Super Mario" il inlocuieste pe "Domnul Euro"

Miercuri, 05 Octombrie 2011, ora 12:44
2019 citiri
Schimbari la BCE. "Super Mario" il inlocuieste pe "Domnul Euro"

Mario Draghi, guvernatorul Bancii Nationale a Italiei, va deveni presedintele Bancii Centrale Europene, institutie condusa timp de 8 ani de zile de Jean Claude Trichet, supranumit „Domnul Euro”. Porecla i se datoreaza implicarii sale in problemele din zona euro.

Pe 5 octombrie va avea loc ultima sedinta a Bancii Centrale Europene condusa de Jean Claude Trichet, mandatul sau fiind preluat de Mario Draghi.

Guvernatorul Bancii Nationale a Italiei si-a atras porecla de „Super Mario”, dupa ce presa l-a considerat candidatul ideal pentru a-l inlocui pe premierul Silvio Berlusconi, tinta unui scandal.

„Mostenirea” pe care i-o lasa Jean Claude Trichet lui Mario Draghi nu este deloc una usoara sau placuta, in conditiile in care absenta unei trezorerii comune si a altei institutii comunitare a zonei euro ii determina pe toti sa isi indrepte atentia catre Banca Centrala Europeana.

Aceasta are, in prezent, in bilant, datorii de aproape 100 de miliarde de euro, ale statelor cu probleme din Uniunea Europeana.

De cand BCE a inceput sa creasca dobanzile in zona euro, pentru a combata inflatia, tarile UE se confrunta cu o crestere anemica a economie si cu adancirea deficitelor publice.

Planurile lui Super Mario

Daca Trichet a preferat sa adopte o serie de masuri care sa ajute statele aflate in dificultate, printre care pot fi amintite programul de achizitii de obligatiuni guvernamentale si acordarea de imprumuturi la dobanzi reduse, Draghi a reusit sa starneasca multe controverse prin declaratiile facute.

Multi specialisti se tem ca Mario Draghi va adopta o politica austera, antiinflatie.

De asemenea, exista temeri conform carora bancherul italian va sustine programul de achizitii de obligatiuni guvernamentale al BCE, masura pe care fostul guvernator al bancii centrale a Germaniei a respins-o si din cauza careia a demisionat, in luna februarie.

Mario Draghi a reusit sa obtina sprijinul Italiei, Frantei si Spaniei si are nevoie si de suportul Germaniei.

Cancelarul german, Angela Merkel, il caracterizeaza drept ,,o persoana foarte interesanta si experimentata, care rezoneaza cu ideile Germaniei referitoare la stabilitatea economica”.

Cine este Mario Draghi

Bancherul italian s-a nascut pe 3 septembrie 1947, in Roma.

A obtinut licenta in economie, de la Universita degli Studi, din capitala Italiei, in 1970, in timp ce 6 ani mai tarziu obtine doctoratul in economie, de la Massachusetts Institute of Technology, sub indrumarea laureatilor Nobel Franco Modigliani si Robert Solow.

In perioada 1984-1990 a fost director executiv la Banca Mondiala. Un an mai tarziu ocupa functia de director general la Trezoreria Italiei si a condus comitetul insarcinat cu privatizarile aprobate de guvern.

In intervalul 2002 – 2005 a fost vicepresedinte si managing director la Goldman Sachs International. Din 2006 devine guvernator al Bancii Nationale a Italiei si membru in consiliul Bancii Centrale Europene.

Tot din acelasi an ocupa functia de presedinte al Forumului de Stabilitate Financiara, care a devenit Consiliul de Stabilitate Financiara, in 2009.

De la 1 noiembrie 2011, Mario Draghi va ocupa, oficial, functia de presedinte al Bancii Centrale Europene.

Economist si bancher apreciat, Draghi a obtinut in ultimele luni sustinere larga in UE pentru ocuparea pozitiei de presedinte al BCE, insa in primele etape ale procesului de desemnare au existat temeri legate de nationalitatea sa si de perioada in care a lucrat la banca americana de investitii Goldman Sachs.

Draghi a afirmat, in fata comitetului pentru finante din Parlamentul European, ca rolul sau la Goldman Sachs, unde a lucrat din 2002 pana in 2005, nu a inclus tranzactionarea de instrumente financiare, ci a implicat mai degraba raspunderi de consiliere.

#bce, #guvernator banca italia, #mario draghi bce, #presedinte bce, #trichet , #stiri Jean Claude Trichet