Seful BCE cere guvernantilor europeni sa fie "convingatori" in procesul de reducere a deficitelor

Miercuri, 09 Septembrie 2009, ora 14:35
969 citiri
Seful BCE cere guvernantilor europeni sa fie "convingatori" in procesul de reducere a deficitelor

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a facut miercuri apel la guvernantii europeni sa pregateasca masuri de reducere a deficitelor, pentru momentul revenirii cresterii, considerand ca este foarte important sa fie "convingatori" in aceasta privinta, scrie AFP, citat de NewsIn.

"Voi repeta ceea ce am declarat in cadrul summitului G20: nu este inca momentul sa anuntam incheierea crizei si, totodata, este foarte important sa fim convingatori in ceea ce priveste calea aleasa pentru a reveni la o situatie normala si viabila" a finantelor publice, a mai spus Trichet.

Declaratiile au fost facute dupa o intrevedere cu presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. Ministrii de finante din cadrul G20, grupul marilor tari industrializate si emergente ale lumii, au decis la sfarsitul saptamanii trecute sa "continue sa puna in aplicare planurile de relansare, pana ce revenirea economiei este asigurata".

Acestia au anuntat, totodata, ca doresc "un proces transparent si credibil de eliminare a acestor masuri", odata ce cresterea se va consolida. Ministrii s-au angajat sa dezvolte strategii "cooperative si coordonate" de iesire din criza si de reducere a deficitelor, ce vor varia de la tara la tara. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza, # deficite, # economie , #stiri Jean Claude Trichet