Seful BCE, scos din joc de liderii europeni

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 13:05
1315 citiri
Seful BCE, scos din joc de liderii europeni

Jean-Claude Trichet, unul din arhitectii uniunii monetare europene, a fost dat la o parte in timpul celei mai mari crize fiscale din regiune.

Europa a ales sa ajute financiar Grecia, ignorand parerea presedintelui Bancii Centrale Europene despre modul de realizare a acestui lucru.

Cand era vorba de probleme cheie, cum ar fi implicarea Fondului Monetar International in criza din Grecia sau dorinta lui de a exista o voce comuna europeana, Trichet nu s-a sincronizat cu liderii din zona euro, iar sfaturile sale nu par sa fi fost luate in seama.

"Problema este ca, desi conduce o institutie care ar trebui sa fie paznicul monedei euro, o mare parte din deciziile care vor afecta viitorul monedei unice nu pot fi luate de el", a declarat Philip Whyte, de la Centrul pentru Reforma Europeana din Londra, pentru The Wall Street Journal.

Potrivit analistilor, lipsa influentei sale asupra strategiei de raspuns la criza si a viitorului economic al zonei euro i-ar putea pune in pericol presedintia la BCE si ar pune chiar in discutie rolul BCE, in cazul unei recesiuni viitoare.

Multe tari din zona euro inca simt efectele recesiunii, iar politicienii, in special din Germania, sunt reticenti in a urma sfaturile lui Trichet privind existenta unui raspuns rapid si decisiv in cazul Greciei. Acest lucru a erodat sprijinul pentru Uniunea Europeana si moneda unica in cazul Germaniei.

Care este rolul BCE?

Insa, mai important, a aratat cat de mare este distanta intre cei care sustin o integrare politica si economica mai pronuntata si cei care cred ca statele membre ar trebui sa-si mentina suveranitatea.

Pe de alta parte, alti analisti cred ca, in loc sa slabeasca pozitia BCE, criza din Grecia pur si simplu clarifica rolul institutiei in infrastructura financiara europeana. Dificultatile pe care Trichet le intampina in timpul mandatului sau, ce se va incheia in octombrie 2011, ar putea fi o lectie pentru succesorul sau de a se concentra strict asupra politicii monetare, fara sa se lase tarat in probleme asupra carora BCE nu are nici un control.

Grecia poate rasufla usurata: UE si FMI ii vor da 45 de miliarde de euro

Deoarece moneda unica a fost introdusa doar cu o banca centrala, fara o instutie pentru politice fiscale, Jean-Claude Trichet a devenit factorul de decizie nu doar pentru strategiile monetare, ci pentru tot ce tine de economie in Europa. Insa, dupa aparitia crizei elene, guvernele au preluat in propriile maini probleme fiscale.

In contrast cu BCE, influenta bancii centrale americane, Federal Reserve, a crescut in timpul crizei. Presedintele Fed, Ben Bernanke, este, la randul sau, criticat, insa parerile sale prinvind economia, reglementarile si politicile fiscale cantaresc mult in ochii atat a factorilor de decizie, cat si a oamenilor simpli.

"BCE are o reputatie extraordinara, insa guvernele au ignorat-o, mai mult sau mai putin, cauzand scaderea increderii in zona euro, daca se vede ca cea mai importanta institutie a sa este marginalizata", a spus Marco Annunziata, economist sef la UniCredit.

"Pata" din cariera lui Trichet

Criza din Grecia a reusit sa intunece mandatul, de altfel victorios, al lui Jean-Claude Trichet. In afara faptului ca a gestionat admirabil primii ani ai euro, ca sef al Bancii Frantei si BCE, si-a castigat aplauzele economistilor pentru faptul ca a reusit sa mentina inflatia redusa si sa gestioneze bine criza financiara globala.

De altfel, Trichet este mandru de faptul ca a actionat impotriva guvernelor din zona euro, un exemplu fiind in 2005, cand a majorat rata dobanzii de politica monetara, desi 10 din cele 12 tari care foloseau euro in acel moment s-au opus.

Acum, insa, lucrurile s-au schimbat. Liderii politici, in special cancelarul german, Angela Merkel, nu l-au ascultat recomandarile lui Trichet privind structurarea unui sprijin financiar pentru Grecia fara implicarea FMI-ului, despre care presedintele BCE spunea ca nu este "potrivit".

Trichet exclude intrarea Greciei in faliment si considera functional planul de salvare

Cu cateva zile inainte de 11 aprilie, cand ministrii de Finante din zona euro au ajuns la o intelegere prinvind suma ajutorului financiar, Trichet spunea ca guvernele nu ar trebui sa ofere imprumuturi la o dobanda mai mica decat cea pe care ar plati-o ele. In schimb, decizia a fost ca Grecia sa beneficieze de o rata a dobanzii sub nivelul pietei.

Dupa anunt, Trichet a incercat sa repare relatia cu cel mai mare membru al BCE, Germania, spunand ca, de fapt, se opunea unei interventii doar din partea FMI, nu unui acord comun UE - FMI, pentru care insistase Angela Merkel.

Multi analisti cred ca declaratiile pre si post anunt privind sprijinirea Greciei sunt confuze, ceea ce reprezinta o critica aspra la adresa unui sef al bancii centrale recunoscut pentru disciplina sa in materie de declaratii.

In plus, desi presedintele BCE a participat la teleconferinta in care s-a decis soarta Greciei, el nu a avut drept de vot.

Pachetul de ajutor include acordarea unor imprumuturi in valoare totala de 45 de miliarde de euro, la o rata a dobanzii de 5 la suta, cu maturitate la trei ani, bani care vor proveni atat de la UE, cat si de la FMI.

#bce, #trichet, #criza, #grecia, #zona, #euro , #stiri Jean Claude Trichet