Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Zona euro profita de pe urma conditiilor avantajoase de creditare

Loading from
Economia zonei euro profita in continuare de conditii avantajoase de creditare, a declarat luni presedintele Bancii Central Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, lasand sa se inteleaga ca BCE ar putea majora din nou dobanda de referinta, informeaza AFP.

'Dat fiind mediul economic pozitiv din zona euro, politica noastra monetara este mai degraba acomodanta, iar conditiile de finantare sunt favorabile pentru activitatea economica', a declarat Trichet cu prilejul unei audieri in fata Comisiei pentru afaceri economice si monetare din Parlamentul European.

Potrivit presedintelui BCE, totul lasa se se intrevada ca cresterea in zona euro va ramane solida, insa creste amenintarea inflationista pe termen mediu.

Gardienii monedei euro sunt in continuare preocupati de potentialele majorari salariale prea ridicate, alimentare de relansarea economica si diminuarea somajului, precum si de o eventuala explozie a pretului petrolului.

Joi, BCE a majorat dobanda de referinta cu 0,25 de puncte procentuale pana la patru la suta. Jean-Claude Trichet a lasat sa se inteleaga ca aceasta nu este ultima majorare a costului creditului in zona euro din ciclul demarat in urma cu un an si jumatate.

Saptamana trecuta BCE estima ca economia celor 13 state membre care au trecut la moneda euro va creste in acest an cu 2,6 procente iar inflatia va fi de aproximativ doua procente.

In precedentele sale estimari, date publicitatii in luna martie, institutia de la Frankfurt miza pe o crestere economica de 2,5 procente si o inflatie de 1,8 procente. Anul trecut, economia zonei euro a inregistrat o crestere de 2,7 procente, cel mai puternic ritm de dupa 2000.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 473 ori