Jerome Olive: Duster, cel mai fabricat model Dacia

Vineri, 22 Octombrie 2010, ora 14:07
3247 citiri
Jerome Olive: Duster, cel mai fabricat model Dacia

"La ora actuala, producem 560 Duster pe zi din totalul de 1370 de vehicule produse zilnic la Mioveni. In momentul de fata, cel mai fabricat model este Duster. Dacia este singurul constructor care inregistreaza o crestere in Europa, ceea ce inseamna ca exista o adevarata cerere din partea clientilor pentru acest tip de vehicule", a declarat Jerome Olive, director general al grupului Renault in Romania si sef Automobile Dacia, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.

Cum apreciati performantele uzinei de la Pitesti in comparatie cu competitorii pe toata perioada marcata de criza?

Succesul pe care il avem astazi la Pitesti este concretizarea unui model de business care merge bine si care raspunde asteptarilor clientilor.

Acest succes este, desigur, atat al angajatilor de la Mioveni care s-au mobilizat pentru demararea proiectului Duster, cat si al grupului Renault, al ingineriei, si al tuturor celor implicati in crearea de autovehicule care sa aiba succes pe piata.

Astfel, succesul se resfrange asupra ansamblului grupului Renault in Romania.

Care sunt atuurile prin care Dacia Duster are succes pe piata europeana?

Dacia Duster se incadreaza in aceeasi filozofie de produs cu modelele Logan sau Sandero.

Vorbim de un vehicul care pe segmentul sau de piata, SUV, 4x4, se afla la nivelul standardelor existente, dar care ofera un raport calitate/pret care nu exista inainte in acest segment.

Prin acest lucru se denota succesul automobilului care de altfel, este un adevarat  SUV, un adevarat 4x4.

Dacia Duster raspunde cerintelor clientilor in termeni de fiabilitate si durabilitate.

Aceasta este ecuatia succesului.

Care este modelul Dacia cel mai produs la uzina din Pitesti in acest moment? Estimati schimbari la nivelul celui mai cerut model Dacia?

Sistemul de productie este conceput pentru a fi flexibil, iar dorinta noastra este de a raspunde asteptarilor clientilor.

Acesta este obiectivul celor 18 000 de salariati ai Grupului Renault din Romania.

La uzina, mijloacele de productie sunt flexibile, putem varia cantitatea de vehicule fabricate din fiecare model, in functie de comenzile primite.

Acest parametru poate varia in timp.

La ora actuala, producem 560 Duster pe zi din totalul de 1370 de vehicule produse zilnic la Mioveni.

Duster este asadar in prezent cel mai fabricat model din gama Dacia.

Acest lucru poate varia in functie de diferitele perioade ale anului iar modul de organizare al uzinei ne permite se ne adaptam.

Putem fabrica astfel, in caz de nevoie, mai multe vehicule Logan sau Sandero.

Producem in functie de comenzile clientilor.

Cum vedeti strategia Dacia in perioada urmatoare dat fiind faptul ca Romania este punctul slab al vanzarilor, iar majoritatea productiei merge la extern?

Ceea ce este esential este sa venim in intampinarea asteptarilor clientilor.

Desigur, avem in vedere si exporturile, dar trebuie sa ne concentram si asupra clientilor locali, al pietei interne.

Este important pentru noi, grupul Renault, sa ne sprijinim pe o piata interna puternica.

Din pacate, am constatat ca aceasta piata a suferit mult in contextul actual al crizei.

Anul acesta piata a fost sustinuta prin programul Rabla, de innoire a parcului auto.

Suntem convinsi ca acest program trebuie continuat si anul viitor.

Este esential pentru piata, pentru dezvoltarea durabila, pentru ca mai mult de 50% din parcul auto romanesc este alcatuit din vehicule vechi de peste 15 ani.

Este important ca acestea sa fie inlocuite tinand cont de impactul asupra mediului.

Cum poate un constructor auto sa se dezvolte fara a fi sustinut si de piata locala?

Toti constructorii de masini se dezvolta sprijinindu-se pe piata interna, pentru ca aceasta este aproape de uzina sursa, clientii sunt cunoscuti, iar viteza de raspuns este cu atat mai mare.

Piata romaneasca este, in mod evident, foarte importanta.

Tinand cont ca traim intr-o epoca a globalizarii, piata europeana reprezinta, de asemenea, piata noastra.

Cum ne vom da seama ca piata auto va iesi din criza? Cand estimate acest moment?

Pe piata romaneasca s-au vandut 350.000-360.000 de automobile inainte de criza

Anul trecut am inregistrat in jur de 115.000 de vanzari de automobile.

Vom putea vorbi de o iesire din criza in momentul in care ne vom apropia de rezultatele obtinute in trecut.

Pentru moment, suntem excesiv de prudenti in ceea ce priveste previziunile pentru anul viitor.

Care sunt planurile Renault in privinta uzinei de la Pitesti in anii urmatori?

Obiectivele noastre nu sunt concentrate numai asupra uzinei de la Pitesti.

Avem sansa ca in Romania derulam toate activitatile legate de contructia de masini.

Prin urmare, obiectivul nostru este ca impreuna cu aceste entitati, sa fim eficienti in serviciul clientului de maine.

Avem ingineria care este aproape de fabricatie, avem un centru logistic, avem de asemenea si partea comerciala, deci vrem sa facem ca aceste entitati sa lucreze impreuna mai bine, pentru a raspunde cat mai bine asteptarilor clientilor.

Aceasta este prioritatea grupului Renault in Romania.

Ceea ce vedem astazi este ca vehiculele din gama Dacia permit acestei marci sa aiba o crestere in Europa.

Este singurul constructor care inregistreaza o crestere in Europa, ceea ce inseamna ca exista o adevarata cerere din partea clientilor pentru acest tip de vehicule care ofera prestatii dorite de clienti, cu un nivel excelent al fiabilitatii, o buna calitate a serviciilor si cel mai bun raport calitate-pret.

Aceasta ecuatie este o ecuatie a succesului.

Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Sergiu Vasilescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, specializați în fiscalitate, respectiv în crypto, avertizează cu privire la pericolul iminent cu care se vor confrunta...
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România a raportat în a doua parte a anului trecut un preț la energie electrică pentru uz casnic de 19,1 euro la 100 kWh, între ultimele cinci cele mai reduse din UE. Pe de altă parte,...
#auto, #dacia, #duster, #jerome, #olive, #piata, #renault , #stiri Jerome Olive