Banci internationale de renume se gandesc la emisiuni de obligatiuni in lei

Joi, 08 Februarie 2007, ora 04:45
1565 citiri
Banci internationale de renume se gandesc la emisiuni de obligatiuni in lei

Bancile isi directioneaza afacerile cu obligatiuni catre monede exotice precum leul romanesc sau lira turceasca, pentru a veni in intampinarea cererii in crestere a creditorilor internationali si a investitorilor europeni care doresc sa obtina un randament ridicat, informeaza Reuters.

Dupa angajarea recenta a unor specialisti, ABN AMRO si JP Morgan spera sa sparga piata pentru obligatiuni internationale in monede de nisa, o afacere dominata, in mod traditional, de liderul european pentru obligatiuni, Deutsche Bank si de RBC Capital Markets sau TD Securities, care s-au dezvoltat datorita francizelor pentru obligatiuni in dolari canadieni, moneda cu randament ridicat.

"Spatiul devine din ce in ce mai competitiv, atat in termeni de castig si emisiuni, cat si de mentinere", a declarat seful filialei de la TD Securities, Paul Eustace. Acesta a apreciat ca "piata s-a dezvoltat si a devenit mult mai interesanta pentru un grup mai larg de investitori si garanti".

JP Morgan l-a angajat pe David Smith care va deveni, in cursul acestei luni, seful filialei RBC pentru monede de nisa. ABN AMRO l-a angajat, anul trecut, pe David Fry de la TD Securities, pentru a conduce filiala pentru pietele locale de obligatiuni internationale. Specialistii sustin ca UBS se implica, de asemenea, pe aceasta piata.

Sectorul se dezvolta cu mare viteza, cu toate ca reprezinta numai o fractiune din piata pentru obligatiuni internationale, evaluata la 10.500 de miliarde de dolari.

"Extinderea se produce din doua directii: din partea investitorilor si dinspre emitent", a declarat seful afacerii de imprumuturi frecvente de la JP Morgan, Carl Norrey.

Potrivit sefului de la ABN, Fry, raspandirea creditelor cu rata a dobanzii ridicata a determinat institutiile si pe investitorii individuali bogati, o parte semnificativa a acestei piete, sa caute noi modalitati de generare a profitului.

"Multi investitori se indreapta, acum catre monedele locale. Este, evident, o zona cu volatilitate ridicata si, daca iti faci temele, exista posibilitatea de castig", a adaugat acesta.

Pe de alta parte, creditorii mai sofisticati, precum Banca Europeana de Investitii (BEI) , Banca Mondiala sau cea garmana KfW urmaresc sa-si diversifice modalitatile de finantare si sa le adapteze nevoilor locale de cheltuieli.

"Avem nevoie, frecvent, sa ne sustinem activitatile de imprumut in monede locale si, in acest context, incercam sa contribuim la dezvoltarea acestor piete", a declarat seful pentru finantare europeana in alte monede decat euro de la Banca Europeana de Investitii (EIB), Richard Teichmeister.

EIB a vandut obligatiuni in valoare de un miliard de lire turcesti (710,2 milioane de dolari) in ianuarie, cea mai mare transa unica de obliugatiuni internationale emise pe piata turceasca pana la aceasta data.

Investitorii sunt atrasi de astfel de obligatiuni, care au scadenta scurta, provin de la creditori foarte bine cotati si au randamente de pana la 15 sau 20%, care compenseaza riscurile valutare sau ale ratelor dobanzilor pe care le implica.

Emisiunea de obligatiuni in lire turcesti a EIB, cu un rating AAA si scadenta de doi ani este insotita de un cupon de 18,5%, foarte ridicat in raport cu randamentul sub 4% al obligatiunilor germane emise pe doi ani.

In afara de afacerile in dolari canadieni, profitabile au fost si cele desfasurate in dolari australieni si neo-zeelandezi, in coroane islandeze, norvegiene si suedeze si in monedele pietelor emergente, precum lira turceasca, randul sud-african, pesoul mexican, forintul unguresc sau realul brazilian.

Statisitcile indica vanzari de obligatiuni internationale in aceste 11 monede de 86,59 miliarde de dolari in 2006, cu 71% mai mult decat in 2003. Vanzarile totale de obligatiuni internationale s-au ridicat, anul trecut, la 3.100 de miliarde de dolari, potrivit Asociatiei Pietelor Internationale de Capital.

Bancherii considera monedele romanesti, turcesti si braziliane drept cele mai promitatoare candidate pentru crestere in 2007, cu toate ca atat Eustace, cat si Fry, s-au plans ca piata limitata la schimburi locale a Romaniei ingreuneaza realizarea afacerilor.

Pe masura ce pietele se dezvolta, creditorii cu ratinguri de credit mai joase sunt, de asemenea, atrasi. Banca austriaca Erste, care detine ratinguri moderate, a vandut, in ianuarie, obligatiuni in valoare de 450 de milioane de lei (172 milioane dolari), prima tranzactie cu obligatiuni internationale romanesti efectuata de catre un creditor corporatist.

Fry a avertizat ca piata ar putea sa devina o victima a propriului succes, care va diminua apetitul de noi afaceri. "Cel mai rau lucru ce se poate intampla, din punctul nostru de vedere, este ca lucrurile sa evolueze prea repede si ca oamenii sa nu mai cumpere", a mai spus acesta.

Pe bursele din Luxemburg, Viena sau Londra au fost emise, la sfarsitul anului trecut, obligatiuni corporative in lei in valoare de 2,04 miliarde lei (594 milioane euro), din care obligatiunile BRD-SocGen, in suma de 735 milioane lei, listate, vineri, la bursa din Luxemburg reprezinta peste o treime (36%).

Tot atunci a fost listata pe bursa din Luxemburg cea mai mare emisiune de obligatiuni in lei de pana acum din strainatate, efectuata de BRD - Groupe Societe Generale (SocGen). A doua banca de pe piata romaneasca a lansat, in noiembrie trecut, o emisiune de obligatiuni in valoare de 500 milioane lei, cu scadenta la cinci ani si cu o dobanda anuala de 7,75%. Emisiunea a fost suprasubscrisa, BRD vanzand obligatiuni in valoare totala de 735 milioane lei, potrivit datelor publicate de bursa din Luxemburg.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)